Aeroportul din Timișoara
Activitatea de pe Aeroportul Internaţional Timişoara intră treptat în normal. Condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică fac posibilă continuarea creșterii treptate a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul timişorean.
Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România și alte țări, încă de luna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe Aeroportul Timișoara spre și dinspre destinații din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen, Karlsruhe/ Baden-Baden), Italia (Bari, Bergamo, Bologna, Roma, Veneția), Franța (Paris-Beauvais).
Ca urmare a reactualizării listei țărilor care sunt considerate sigure și din care pasagerii pot reveni în țară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinațiile din Germania, Italia și Franța, se mai adaugă un număr de 22 de țări. Cu trei dintre acestea aeroportul timișorean are legătură aeriană directă, respectiv: Anglia (Londra-Luton), Spania (Barcelona, Madrid, Valencia), Belgia (Bruxelles-Charleroi).
Astfel începând de marţi, 7 iulie, din Timişoara se vor relua zborurile regulate spre și dinspre Londra-Luton și Barcelona, urmând ca de miercuri, 8 iulie, să fie reluate și zborurile directe spre și dinspre Bruxelles-Charleroi și Valencia, iar din 10 iulie se va relua și cursa directă spre și dinspre destinația Madrid.
Planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro.
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…