lucrari centura sud
Fără progrese majore, şantierul de pe Centura Sud de ocolire a Timişoarei a ajuns la DN59 (Timişoara – Moraviţa), unde se lucrează la breteaua de coborâre de pe centură. De asemenea, putem spune că acum avem un nou pod peste Bega, chiar dacă unul provizoriu, la Ghiroda.
Pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud, săptămâna aceasta au început lucrările pentru amenajarea bretelei de la intersecția cu DN 59 Timișoara – Moravița, a anunţat Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara. De asemenea, au fost finalizate lucrările la podul provizoriu peste canalul Bega, din zona Ghiroda.
„Ca tipuri de lucrări, acestea sunt similare cu cele din ultima perioadă: demolare de construcții de pe culoarul centurii, relocări de utilități și devieri ale canalelor ANIF, umpluturi cu pământ în zonele unde s-au făcut decopertări ale stratului vegetal, foraje pentru piloți, cofrare și betonare a culeelor podețelor, stabilizări de teren”, a mai anunţat DRDP Timişoara.
Totodată, continuă cercetările arheologice în situl cu numărul 7.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…