Ultima ora

Germania a inclus Timişul în lista zonelor de risc. Ce trebuie să faceți pentru a intra în această ţară

Judeţul Timișul este pe lista zonelor de risc, conform autorităților Republicii Federale Germania, în ceea ce privește măsurile pe care trebuie să le ia un locuitor al acestui județ dacă vrea să meargă în țara lui Goethe în contextul pandemiei de coronavirus. Puteți intra cu un test de COVID-19 negativ, puteți face testul acolo sau… puteți sta în izolare.

Timișul, Argeşul, Bihorul, Buzăul, Neamțul, Ialomița și Mehedințiul sunt cele șapte județe din România incluse de autoritățile germane pe lista zonelor cu risc.

Potrivii Ministerului Afacerilor Externe (MAE), toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania, după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura izolării la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Persoanele care intră în Republica Federală Germania din cele șapte județe menționate sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă și actualizată a zonelor de risc).

 

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago