Politica

Nicolae Robu dezbate problema migratorilor politici: Nu faci legământ pe viaţă

Conform liderului PNL Timiş, nu e obligatoriu  să fi adeptul aceleiaşi doctrine politice toată viaţa. „Ar fi prea mult să se facă un legămant pe viaţă”, a spus el, întrebat despre migraţia primarilor. Primarul din Bethausen a trecut “testul Robu”.

Nicolae Robu nu este adeptul migraţiei, dar dacă toţi o practică nu e normal ca PNL să nu o facă. Dar, important este ca „migranţii” să fie oameni oneşti, spune acesta, pentru că primarii de la sat nu prea fac politică, au ajuns prin partide conjunctural.

„Eu nu am încurajat migrația. Și în timpul mandatului nu cred că este corect să se plece de la un partid la altul. Ești ales sub stindardul unui partid, înseamnă că acolo s-au regăsit în prezentarea ta în fața cetătenilor și meritele tale și meritele partidului, și minusurile tale și ale partidului, și trebuie să mergi până la capăt de mandat sub același stindard. În viață se întâmplă ca oamenii să constate că nu ies lucrurile așa cum au crezut, cum s-au așteptat, și nu știu cât de grav este. Dacă pleacă doar ca să ajungă la un loc unde să simtă că pentru următorii ani e mai călduț, dar fără niciun atașament, fără o implicare sufletească în schimbarea de apartenență atunci e condamnabil”, spune Nicolae Robu.

Liderul PNL Timiş a stabilit şi condiţii de integritate pentru traseiştii politici, iar la filială să nu ajungă decât cei care se încadrează în acestea. Conform opiniei sale, primarii de la sat nu sunt membri de partid decât conjunctural, că altcumva nu pot supravieţui „administrativ”. Nu e nimic grav să se mute de la stânga la dreapta sau înapoi, după cum bate vântul politic.

„Atunci când anumiți primari din mediul rural, în general, care nu fac politică, ei ajung mai mult conjunctural la un partid sau altul, și fac administrație din postură de primar, nu intră în jocul politic, nu aruncă cu noroi în unii sau alții de la alte partide, dar își dau seamă că nu pot face pentru cetățeni ceeea ce doresc să facă și ei și cetățenii pentru că au greșit când s-au orientat către un anumit partid și dacă aceștia doresc să se repoziţioneze nu cred că este foarte grav”, mai spune Robu.

De ce admite Robu „migratorii”? Că nu se joacă pe baza aceloraşi reguli. Iar dacă pleacă, asta e… Nu faci legăminte pe viaţă.

„Important ar fi să se joace după aceleași reguli de către toți. Dacă se constată că e un lucru rău atunci să se legifereze că este nepermisă această migrare. Dar să fie valabilă pentru toată lumea, și pentru parlamentari, și pentru primari când începe un nou mandat. Eu cred că se produce o dezlegare și cred că ar fi prea mult să se facă un legământ pe viață. Dar dacă e legiferat să se întâmple astfel de mișcări atunci nu poate cineva să joace acest jos politic după niște reguli și competitorii să joace după alte reguli. Fiecare încearcă să își maximizeze șansele, introducând în ecuație și niște criterii etice”, a contiuat șeful PNL.

Lihoni, testat cu martori şi admis

A devenit deja celebru cazul lui Ioan Lihoni, primarul PSD de la Bethausen. El, din om de stânga a devenit de dreapta chiar înainte de alegerile locale unde va participa, dar numai după ce a trecut prin „testul Robu”, pentru că era acuzat că l-ar fi făcut din altă rasă pe preşedintele Iohannis. Iniţial, noul său şef nu a vrut să-l primească alături de liberali, dar a cerut mărturii şi a concluzionat că, de fapt, Lihoni nu a vorbit urât despre preşedintele României.

„Noi am avut cazul Bethausen când eu am fost sesizat că primarul anterior și care e și acum în funcție ar fi spus vorbe grele la adresa președintelui Iohannis. în acea clipă am dat dispoziții imediate să nu îl primim în PNL. nu puteam primi pe cineva care vorbește în termenii în care ni s-a relatat la acea vremea despre președintele Iohannis. Nu admitem ca cineva să ne fie coleg și să vorbească astfel despre domnul președinte. Mi s-au adus toate explicațiile și argumentele că e o informaţie falsă, că, de fapt, niciodată primarul respectiv nu a făcut acele afirmații. Ele au fost făcute de o altă persoană și fiecare trebuie judecat pentru faptele sale. Dacă e așa, nu vă mai cer să închidem ușa în față acestui domn primar care a dorit să ni se alăture” a mai subliniat liderul PNL.

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: nicolae robu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

O oră ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

16 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

17 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

17 ore ago