Opinii

Noua Zeelandă, ce dictatură! Ce păţesc neozeelandezii fiindcă nu-i au pe Renate Weber şi Valer Dorneanu să le apere “drepturile şi libertăţile”

Ştire (sursa Digi 24): “Premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a anunțat marți că metropola Auckland va intra în izolare totală, după ce au fost descoperite 4 cazuri noi de COVID-19. Restul țării va trece la nivelul 2 de alertă, care presupune purtarea măștii în zonele aglomerate (…) Decizia de a impune izolare totală în Auckland vine după ce 4 membri ai unei familii s-au infectat cu coronavirus, fără a avea istoric de călătorie sau contact cu un caz cunoscut”.

Decizia guvernului vine la câteva zile după ce Noua Zeelandă celebra 100 de zile fără coronavirus. Totuşi, de astăzi, locuitorii capitalei Aukland vor ieşi din casă doar pentru a se aproviziona, fiind obligaţi să poarte mască atunci când ies în stradă. Se închid școlile, barurile și restaurantele. Restul țării intră în stare de alertă de nivel 2,  oamenii fiind obligaţi să poarte mască de protecție în zonele aglomerate. Atenţie, toate acete măsuri pentru patru persoane infectate!

În ţara de la Antipozi au fost confirmate 1.154 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 22 de decese. În luna martie, după primele 100 de cazuri, neozeelandezii au intrat în carantină totală, decizie care a avut ca efect eliminarea aproape completă a virusului. E adevărat, această victorie asupra coronaviruslui a fost facilitată şi de poziţionarea geografică, ţara fiind o insulă, dar au contat, în primul rând, măsurile drastice.

Şi nimeni nu se plânge de dictatură medicală, militară sau a Guvernului Mondial Invizibil. Neozeelandezii nu spun despre ei că sunt vite obligate să poarte “botniţe” pe gură. Mai “neştiutori” de felul lor, ei n-au auzit de Oculta Mondială, Bill Gates sau Soros, care au inventat coronavirusul ca să le bage cipuri în cap. În mod cert, printre politicienii acestei ţări nu există personaje pe chipul şi asemănarea lui Ponta, Ciolacu, Tăriceanu, Meleşcanu care să “apere democraţia”. Foarte probabil n-au nici guvernanţi, care, în timp ce solicită populaţiei măsuri drastice, ei chefuiesc fără mască şi fără cea mai mică distanţare fizică. Dar mai cu seamă, Noua Zeelandă nu-i are pe Renate Weber şi Valer Dorneanu care să se lupte pentru “drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. E drept, şi Rusia e mai departe…

Ce ghinion! Unii vor spune că neozeelandezii sunt mai bătuţi în cap, neavând minime noţiuni de democraţie, dacă acceptă astfel de măsuri, nu-i aşa? Cu toate acestea, Noua Zeelandă este o ţară prosperă, democratică, în care se respectă statul de drept. Precis, n-au nici pensii speciale! Dar e o ţară care ia măsuri severe în faţa unei situaţii grave, aşa cum este această pandemie. Şi unde politicienii, Avocatul Poparului ş.a. nu dansează pe cadavre în scopuri absolut electorale şi personale. Iar premierul nu doar că este contestat, dar i-a crescut popularitatea la 70%.

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

2 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

2 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

6 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

7 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

8 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

9 ore ago