Politica

PMP atacă șefia CJ Timiș si Primăria Timișoara cu deputatul Cornel Sămărtinean și secretarul de stat Alexandru Mutruc

Un deputat și un secretar de stat sunt alegerea celor de la Partidul Mișcarea Populară pentru cele mai importante funcții din județul Timiș. Deputatul Cornel Sămărtinean candidează la fotoliul de președinte al Consiliului Județean Timiș, iar ministrul secretar de stat Alexandru Mutruc la cel de primar al Timișoarei. Alegerea a fost făcută în urma consultărilor interne realizate cu membrii și simpatizanții PMP Timiș.

Alegerea pentru funcția de președinte al CJT, Cornel Sămărtinean, este deputat din 2012.

„În 2012 când am candidat prima oară, am spus că nu vreau să rămân un deputat anonim! Am avut cele mai multe interpelări, inițiative legislative, amendamente și propuneri care au vizat problemele cu care se confruntă timișenii dintre toți parlamentarii din Timiș. Timp de 8 ani m-am luptat pentru Timiș în Camera Deputaților, dar deciziile luate acolo, la București, întârzie nepermis de mult să influnțeze în bine viața oamenilor din teritoriu. Acum îmi propun să schimb asta. Cum? Simplu… Acum vin la consiliul județean! M-am decis să candidez la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș și să câștig pentru ca deciziile pe care le iau să ajungă să îmbunătățească mult mai repede și mai eficient viețile oamenilor. Vreau să schimb, în primul rând, percepția profund greșită că cei care ajung în funcții publice sunt stăpânii absoluți ai bugetelor locale sau județene și că pot cheltui oricât, oricum și pentru orice din ele. De aceea, atât la Consiliul Județean, cât și în restul primăriilor, noi cei din PMP vom trata banii publici ca și când ar fi banii familiei sau banii unei firme. Tu la tine acasă, sau în firma ta, niciodată nu vei plăti mult mai mult decât prețul pieței pentru un produs sau un serviciu, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori acum în Timiș”, a declarat Cornel Sămărtinean.

Alegerea pentru candidatura la funcția de primar al Timișoarei, Alexandru Mutruc, are 31 de ani, este inginer absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, și din ianuarie 2020. În prezent, este ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor. În dorința sa de a conduce capitala Banatului, el spune că se bazează pe tinerețea sa, dar și pe experiența acumulată.

„Tinerețea și experiența acumulată ca ministru (n.r. secretar de stat) sunt atu-urile mele principale în bătălia electorală care a început deja la Timișoara. Toată lumea vorbește că vrea oameni tineri și noi în politică și în administrație. Iată-mă! Am învățat ce înseamnă să conduci o echipă de când sunt ministru în Ministerul Transporturilor. Vin la Primăria Timișoara să schimb celebrele expresii pe care timișorenii mereu le aud <> sau <>. Bani sunt foarte mulți, Timișoara are cel mai mare buget din țară după București. Problema este modul în care se cheltuie acești bani: discreționar, clientelar și fără transparență. Unde mai pui că 99 la sută din achizițiile publice sunt făcute la prețuri exorbitante, cu mult peste prețul pieței. Vreau să schimb acest lucru! Toate, dar absolut toate contractele, toate achizițiile, toate plățile din bugetul local vor fi afișate pe site-ul primăriei. Oricine va putea să le vadă. Nu vor mai exista contracte secrete, nu vom mai arunca banii publici pe fereastră”, a declarat, la rândul său, Alexandru Mutruc.

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: pmp

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

O oră ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

2 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

3 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

3 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

7 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

7 ore ago