asfalt Sanmihaiu German
Se toarnă un strat nou de asfalt pe drumul care leagă Sânmihaiu Român de Sânmihaiu German. Drumul este unul circulat, iar șoferii din zonă și-au exprimat de multe ori nemulțumirea legată de acest tronson de aproximativ 12 kilometri.
Se va așterne un strat nou de asfalt în cadrul lucrărilor de întreținere derulate de Consiliul Județean Timiș. Lucrările au început de vineri.
„Sunt utilajele pe traseu, la lucru. Sper ca în câteva zile să rezolvăm situația… cât mai repede. Sunt lucrări de întreținere a drumului județean. Infrastructura rutieră ne permite, am luat decizia de a realiza un covor asfaltic pe aproximativ 12 kilometri, care vine în sprijinul participanților la trafic. Sper ca șoferii să fie mulțumiți de calitatea asfaltului”, a declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș.
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…