De când cu epidemia de coronavirus, în mai fiecare dintre noi s-a trezit și un mic specialist infecționist, un avocat care să apere drepturile omului, ba chiar mulți sunt și jurnaliști, simțind nevoia să facă dezvăluiri despre ceva care, firește, nu este în regulă. Cineva apropiat povestea un eveniment cu fascinația celui ce tocmai a văzut pe cer, la miazănoapte, un obiect luminos neidentificat, zburător, dar care a dispărut într-o clipită.
Nu se știu prea multe despre situație, dar sigur „e certă”. Relatarea zicea în felul următor: din start se spune că este vorba de o cunoștință, cineva foarte apropiat, care a vrut să plece în Grecia și s-a programat la testarea Covid-19. Dar că, în nu se știe ce conjunctură, acea familie a renunțat la testare și, fără să le fie recoltate probe, primesc telefon de la DSP. Alo…
Suspans. Cei de la DSP îi anunță că sunt infectați. „Vă dați seama? Cum s-au simțit oamenii ăia? Ce spaimă au avut, dar cum să se întâmple așa ceva?”. Clar, e dovada conspirației. O zi-două după, un vecin activ civic și covido-sceptic vrea să mă „ajute” cu un subiect jurnalistic „incendiar” și îmi povestește despre un prieten care a pățit ceva incredibil. Omul începe cu năduf să explice și numai că nu mă întreabă dacă îmi notez senzaționala relatare cuvânt cu cuvânt pentru a o băga la ziar. Da, un prieten, ce e cu el?
A vrut să plece în Grecia, da, dar n-a mai plecat și nici nu s-au mai dus să facă testul. Și DSP i-a anunțat că au rezultat pozitiv de la un laborator al unei rețele medicale cu care echipa de fotbal CFR Cluj a avut o peripeție. Ce dovadă mai bună aș vrea eu, ziaristu’ lu’ pește, că statul român se ocupă cu conspirațiile?
Mă duc la frizer o oră mai târziu. Aștept să se facă ora programării în fața unui salon-frizerie din zona centrală. Între doi clienți, meșterul hair-stilist bagă un tutun în fața ușii. Ne salutăm și intrăm în vorbă. Tatonează să vadă din care sunt. Prudent sau neglijent cu regulile guvernului? Îi spun că respect ce stabilesc alții mai pricepuți ca mine și treaba asta ar trebui să o facem cu toții, ca un minim efort pentru protecția noastră, dar în primul rând pentru a nu-i infecta pe alții. Aha, dar totuși „sunt multe semne de întrebare”, spune tânărul stilist. „Să vă povestesc ceva…”.
Și omul începe. „Am un client care mi-a povestit cum și-a făcut programare la test pentru plecarea în Grecia…”. Și n-a mai plecat cumva?, îl întreb amuzat. ”Da, n-a mai plecat, dar să vedeți…”. Știu, a primit de la DSP rezultat pozitiv, deși nu a făcut testul. Toată povestea era identică. Ceva în plus: respectivul client a dat în judecată DSP-ul. Îl întreb pe frizer dacă asta i s-a întâmplat clientului sau respectivul a auzit de la cineva povestea asta spumoasă. „Nuuuu, clientului i s-a întâmplat”, mi s-a spus, să nu cumva să cred că omul vorbește prostii.
Seara revin la vecinul cu povestea sa senzațională. Eram curios să văd dacă se potrivește povestea cu datul în judecată. Primesc copia unui dialog pe rețelele de socializare: ”Vroiau să plece în Grecia și s-au programat să facă teste covid… Și-au anulat vacanța așa că nu au mai făcut testele. Și la o zi după ce au fost programați a venit dsp-ul la ei acasă să-i ia la spital că au ieșit pozitivi. Și ei nici măcar n-au făcut testul. Au depus plângere la Parchet”. Ahaaaaa, superb, foarte bine le-au făcut celor de la DSP că i-a da pe mâna parchetului! Dar cine sunt ăștia așa de dârji care n-au mai plecat în Grecia, n-au mai făcut testul și au făcut plângere? Nu prietenul el în persoană cu familia lui, cu “verișoara lu nașa lu’ S…. din Chișoda”.
Toți sunt „păcăliți” și-și caută dreptate în justiție. Toți au pățit-o personal, la prima impresie, apoi aflăm că nu e chiar personal, ci e „verișoara lui nașa lui…”. Aș fi sunat la respectivul să-mi dea numărul nașei, ca nașa să-mi dea numărul verișoarei, dar m-am gândit că cine crede cu tărie în așa ceva e în stare să mă mintă la telefon. La urma urmelor știți care e treaba? DSP e „personajul negativ” al acestor manipulări ce curg din gură în gură în comunitate, pe internet, la România TV și te mai miri prin ce ghene mass-media. DSP oricât de ocupat ar fi în aceste zile are obligația, ea sau altă instituție a statului, să clarifice dacă au trimis oameni să ridice pacienți care nu au făcut testul, dar sunt în evidența ca pozitivi.
Cei de la DSP pot cere evidențe de la laboratare să vadă câte persoane și-au anulat programările la test și câte dintre ele sunt din Chișoda. Nu poate fi atât de complicat pentru o instituție a statului să demonteze astfel de porcării. Cu atât mai mult cu cât medicii care sunt în aceste zile epuizați în spitalele Covid muncesc pentru sistemul sanitar, iar acest sistem este într-un război hibrid cu tot felul de grupuri mai mult sau mai puțin glumețe, mai mult sau mai puțin loiale statului român. Vă imaginați cât de mulți timișoreni, cât de mulți români, și-au anulat plecarea în Grecia după ce s-au planificat să facă test? Îngrozitor de mulți. Doar eu știu trei familii, cu tot cu „verișoara lu nașa”.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…