Un proiect uitat mult prea devreme. Unde s-a blocat regionalizarea României

Ați mai auzit ceva în ultima perioadă despre regionalizare sau descentralizare, subiecte atât de dezbătute, nu cu mulţi ani în urmă. Mărturisesc că am uitat total de această temă, până când nu am văzut-o readusă pe tapet, oarecum surprinzător, de către fostul lider PSD, actualmente candidat ALDE la preşedinţia CJ Timiş, Titu Bojin. În mod destul de straniu, dezbaterile pe tema regionalizării au intrat într-un total con de umbră. Niciun partid nu-şi mai asumă proiectul, decât eventual la capitolul “şi altele”. Şi nu vorbesc de actuala perioadă de pandemie, ci de ultimii ani.

Este adevărat şi faptul că, doi ani şi jumătate, începând cu ianuarie 2017, până la încătuşarea lui Liviu Dragnea, România avea o problemă infinit mai importantă. Şi mă refer la atacul concentrat al PSD şi cozilor sale de topor la adresa statului de drept şi a Justiţiei. România risca decuplarea de civilizaţia euro-atlantică, astfel că numai la regionalizare nu se mai gândea lumea. Deci era firesc oarecum, era un lux să discuţi despre regionalizare, în timp ce Dragnea şi ai lui puneau în pericol viitorul României. Dar a plecat Dragnea şi PSD şi tot nimic. Nu mai vorbesc că tema a fost marginalizată încă de prin 2014.

Şi asta după ce, odată cu venirea USL la putere, în 2012, conceptul de regionalizare era fredonat mai ceva decât un șlagăr la modă. Era o perioadă în care toată lumea își dădea cu părerea despre regionalizare și cum va fi ea, cât de benefică, frumoasă și bună pentru români. De altfel, prima mare promisiune a USL în momentul preluării puterii a fost cea a regionalizării României. Şi vă amintiţi pe mâinile cui ajunse implementarea regionalizării? Exact, pe ale lui Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta. În 2012, Dragnea își anunța demisia din toate funcțiile, dacă nu face regionalizare până în toamna lui 2013. N-a făcut-o, dar nici demisia nu şi-a dat-o. De mână cu Vasile Dâncu, însă umbla prin toată ţara şi organiza tot felul de dezbateri, în cadrul unor mari turnee, demne de o trupă rock.

Mergând puţin mai în trecut, în ultimii ani ai guvernării PDL şi Traian Băsescu era toată ziua cu regionalizarea în gură. Şi ştiţi pe cine a însărcinat cu punerea în practică a conceputului? Exact, pe Elena Udrea. În timpul PDL, regionalizarea s-a blocat în baronii partidului, unii urmând să-şi piardă privilegiile. Fiindcă regionalizarea lui Băsescu însemna desfiinţarea judeţelelor, a consiliilor judeţene şi, implicit, a funcţiilor de preşedinţi de consilii judeţene. Spre deosebire de proiectul PDL, în cel al USL nu se desființau județele (deci baronii județeni rămâneau în funcție), însă apăreau regiunile deasupra lor și, implicit, niște mega-baroni regionali. Cu toate acestea, tot în baroni s-a blocat şi proiectul USL.

Astfel că România rămâne în continuare ţara în care pentru orice proiect, trebuie să te milogeşti de bani la guvern. Clientelismul politic continuă să ţină loc meritocraţiei şi contribuţiei. Timişoara, de exemplu, un mare contributor la bugetul de stat, nu are un stadion, dar are Craiova sau Târgu Jiu, oraşe care fac parte din judeţe bugetofage. Din păcate, se pare că tuturor partidelor aflate la putere le convine această stare, le convine ca orice repartiţie de fonduri să stea în “pixul” premierului sau al miniştrilor. Acum banii cei mai mulţi, de exemplu, sunt la ministrul Ion Ştefan zis “Grindă”, cel care se crede urmaşul lui Ştefan cel Mare.

Privind acum retrospectiv, realizezi că, dincolo de opoziţia baronilor, nici voinţă politică nu a prea fost, subiectul regionalizării fiind aruncat “la fentă” în ochii românilor. Fiindcă dacă exista voinţă politică nu aveai cum să dai proiectul pe mâna lui Liviu Dragnea şi Elena Udrea. Să fim puţin serioşi! Privind însă în viitor, tema regionalizării trebuie să fie reluată la modul cel mai serios, inclusiv în cadrul proiectului de ţară. Evident că, dacă pentru PNL se va ocupa de ea Ion Ştefan, va fi o nouă dovadă clară că nu se doreşte.