Politica

Alin Nica: Timișul are nevoie de un program coerent de guvernare locală (P)

Dragi prieteni,

Prea mult timp județul Timiș a fost condus în mod haotic, fară o direcție clară, fară programe și proiecte care să ridice județul la nivelul la care merită să fie. Centralizarea excesivă, lipsa dialogului cu primarii, anunțarea de proiecte majore, dar care sunt deocamdată doar pe hârtie, procesul de izolare, nu doar față de București, ci mai ales față de Bruxelles, au făcut ca Timișul să lipsească din zona elevată a județelor României. Nu există o strategie unitară a județului, nu există un program concret de atragere de investitori, nu avem un proiect județean de dezvoltare a turismului, zona învățământului este departe de ceea ce ar trebui să fie. La fel și cea medicală. În ceea ce privește infrastructura e nevoie de multe și mari completări.

Împreună cu peste 40 de primari din Grupul de Reforma în Administrația Locală, un ONG apolitic ce include primari din întreg județul Timiș, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, cu cadre didactice din mediul universitar am elaborat un document programatic pentru următorii 4 ani, un program de guvernare locală pe care l-am intitulat „Timişul la nivel european”.

Este planul oamenilor gospodari din acest județ. Este ceea ce își doresc timișenii.

Unul dintre principalele puncte ale acestui program îl reprezintă înființarea unui Fond Județean de Investiții. Prin acest fond vor fi ajutați primarii, indiferent de apartenența lor politică, să obțină proiecte cu finanțare europeană. Practic, este instrumentul primarilor gospodari care aduc fonduri europene în comunele și orașele lor.

Pentru o mai bună coordonare cu mediul de afaceri din județ, vom crea un Consiliu de Strategie și Consiliere Economică format dintr-o echipă de specialiști care va pune la aceeași masă reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș, oameni de afaceri și mediul universitar.

Totodată, îmi propun să creștem calitatea vieții pentru timișeni. Am în vedere 5 subdirecții, respectiv: sănătate la standarde europene, prin ridicarea unui spital regional, construirea mai multor baze sportive, a unei piste de biciclete care să lege Timișoara de Sânnicolau Mare până la vama Cenad, dar și drumul vinului care să deschidă spre explorare zone sălbatice din Timiș, care să unească Buziasul, respectiv Dealul Silagiului cu Timișoara. Nu în ultimul rând, vom realiza ceea ce am numit autostrada de biciclete, o conexiune pentru toate comunele periurbane.

În programul de guvernare locală mi-am propus să asigur bunăstarea durabilă pentru mediul rural, care urmărește reducerea decalajului dintre comune și orașe prin finanțarea racordării gospodăriilor la infrastructura de transport, susținerea investițiilor în agricultură, susținerea educației și rezolvarea problematicii fondului funciar.

Cel mai important punct al programului de guvernare locală este atragerea de fonduri europene. De mai bine de 16 ani sunt expert european, membru în Comitetul European al Regiunilor. Am expertiza și experiența necesare atragerii de fonduri europene, iar acest lucru se poate vedea cel mai bine la Dudestii Noi, comuna pe care am condus-o din 2004. Astfel, vom înființă o bancă de proiecte europene care nu doar ca va realiza proiecte pentru Consiliul Judetean Timiș, ci îi va ajuta si pe primarii din Timiș să le realizeze. Un alt punct al Programului de Guvernare locală îl reprezintă înființarea unei platforme e-timiș, care va urmări digitalizarea serviciilor publice. Nu în ultimul rând, vreau să încurajez investițiile în energia verde, în industrii nepoluante. Vreau nu doar să păstrez fondul forestier al județului, ci să și înființez păduri de protecție urbana. De aceea, garantez protecția mediului și voi respecta pactul verde european.

Alin Nica, candidat la Presedinția Consiliului Județean Timiș

Share
Published by
deBanat.ro
Tags: alin nica

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

4 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

6 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

7 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

7 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

7 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

7 ore ago