Politica

Dominic Fritz e gata de acţiune! Primarul ales pregăteşte o echipă de tranziţie, face audit la primărie, dar nu desemnează încă viceprimari

E prea devreme pentru a se discuta despre negocieri politice, nume de viceprimari, dar unul dintre aceştia va fi sigur de la PLUS, a anunţat primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz. Deocamdată trebuie văzut ce se întâmplă în primărie, care e situaţia aici, dar şi la societăţile din subordine. Sigur e că se vor schimba multe, inclusiv organigrama şi modul de gândire, mai subliniază acesta.

Dominic Fritz a apărut prima dată, în faţa presei, cu mandatul de primar în buzunar. E încă sub euforia victoriei, nu ia decizii pripite, dar se bucură pentru succesul colegilor săi, din toată ţara, dar şi pentru cei din Timiş şi Timişoara.

„Am dormit bine, trei ore, după o noapte lungă. Vreau să spun un mare mulţumesc pentru voturile timişorenilor. Vreau încă o dată să le mulţumesc tuturor celor care au mers la vot. Vreau să felicit toţi candidaţii care au intrat în consiliul local, de la PSD, Pro România, PNL”, au fost primele cuvinte ale lui Fritz, în postura de primar desemnat.

Pentru el, cel mai important este că Timişoara a arătat că îşi doreşte schimbarea. Fritz e sigur că a fost un vot „pro”, nu unul „contra”.

„Timişoara, ieri a exprimat o voinţă clară de schimbare. A fost un vot de speranţă, nu împotriva, ci pentru ceva, o Timişoara europeană, deschisă, la Bucureşti, la Bruxelles. 51% dintre timişoreni au votat. Am primit voturi din toate straturile sociale, toate vârstele, din toate etniile. Alianţa USR PLUS este acum cea mai puternică forţă din consiliul local, mai avem nevoie de un singur vot pentru majoritate”, a mai subliniat Fritz

Deocamdată, el este doar primarul ales, urmează depunerea jurământului, dar aceasta nu înseamnă că nu va fi de lucru înainte de începutul efectiv al activităţii noii administraţii.

„Nu avem mult timp să ne odihnim, avem multe de făcut, vom continua acest drum la parlamentare, începem deja campania. Sunt absolut convins că revoluţia bunei guvernări, începută la Timişoara, va continua la nivel naţional. Eu nu am legătură cu comunismul, cu acest sistem cu baroni local”, a mai menţionat Fritz.

Nicolae Robu e în continuare primar, subliniază el, până la confirmare şi depunerea jurământului.

„Încă nu sunt primar, sunt primar ales. Voi depune jurământul când doamna prefect va propune. Începem un drum care nu va schimba lucrurile peste noapte. Noi vrem o administraţie deschisă, transparentă, digitalizată, sunt sigur că acest model va străluci peste tot în ţară. Voi avea discuţii importante cu cei din Timişoara, cu cei aflaţi în poziţii importante, vreau să mă informez despre părerile unor colegi. Voi face o echipă de tranziţie, cu care voi lucra până la preluarea mandatului. Această echipă va include experţii cei mai buni”, a menţionat Dominic Fritz.

În ceea ce priveşte schimbările de persoane din interiorul primăriei, acestea, cu siguranţă, vor apărea. Dar numai după ce va avea loc un audit.

„Cu siguranţă acest audit va avea consecinţe, organigrama actuală a primăriei şi a societăţilor comerciale din subordine nu corespunde nevoilor, va fi un proces de schimbare, nu doar de personal, ci şi a mentalităţii”, spune primar ales.

Primele discuţii purtate cu „adversarii” politici au fost cele cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica. Desigur, PNL e avut în vedere pentru alianţe, dar discuţii nu se vor purta doar pentru Timişoara, ci pentru tot judeţul.

„Nu am început negocieri, am vorbit cu Alin Nica, el a anunţat că va candida la preşedenţia PNL Timiş. Dorim negocieri, în curând, nu vom negocia doar pentru Timişoara, ci pe întreg judeţul. Cine va fi viceprimar… este este prea devreme să spunem. Nu e prioritatea noastră acum. Noi ne dorim să avem majoritate în consiliul local pentru proiectele noastre. Cine ocupă, ce funcţie, e ultima întrebare la care ne gândim acum. Da, unul din viceprimari va fi de la PLUS, aşa spune protocolul nostru”, a încheiat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

5 minute ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

19 minute ago

Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru…

50 de minute ago

Accidentul de la miezul nopţii. S-a răsturnat cu maşina în câmp

O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…

O oră ago

Marilen Pirtea, desemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…

2 ore ago