Cu începuturi diferite de sezon, cele două reprezentante ale Timişoarei în liga secundă, Politehnica şi Ripensia se vor lupta direct pentru cele 3 puncte. Alb-violeţii sunt neînvinşi după patru runde şi ţintesc la podium, în timp ce trupa în galben şi roşu vine după un succes, dar înainte de acest joc a suferit două înfrângeri categorice.
Ca orice derby, în jocul direct nimeni nu pleacă favorit şi asta s-a văzut şi în amicalul disputat cu puţin timp înainte de debutul sezonului, 2-2 pe Ştiinţa, locul unde se va disputa şi partida de mâine, de la ora 11.
„E un derby local, cu concitadinii noştri, cei de la Ripensia. Chiar dacă începuturile celor două echipe au fost diferite, ca rezultate, număr de puncte, consider că mâine va fi un meci echilibrat şi nu o spun doar ca să mă aflu în treabă. Cei de la Ripensia vor fi cu siguranţă motivaţi, poate mai mult ca în alte meciuri. Din punctul meu de vedere va fi un meci foarte echilibrat. Le-am transmis asta şi jucătorilor noştri toată săptămâna. Şi ei sunt conştienţi, trebuie să tratăm meciul cu foarte mare atenţie. Tot timpul în derby-urile locale rezultatele sunt imprevizibile”, a declarat Octavian Benga, antrenorul principal al Politehnicii, înainte de acest duel timişorean.
Mijlocaşul Dorin Codrea (23 ani) a fost integralist în acest start de sezon la Politehnica. Jucător localnic, acesta a făcut parte din lotul alb-violet şi la unul dintre primele dueluri oficiale cu Ripensia, o victorie cu 2-1 în Liga a IV-a (august 2014). „Ne aşteaptă un derby local, în care nu se va ţine cont de poziţia în clasament sau de forma actuală, nu avem altă variantă decât victoria. Sunt sigur că dacă vom munci ca la celelalte meciuri, o vom obţine. Am câţiva prieteni şi foşti colegi la Ripensia, care vor să dea totul mâine şi să obţină cele trei puncte, însă le va fi greu”, a spus Dorin Codrea.
Între 2018 și 2019, Cosmin Petruescu, actual antrenor la Ripensia, a pregătit-o pe ASU Politehnica: ”Pentru mine, nu va fi un meci special, nici nu reprezintă un avantaj faptul că am lucrat acolo. La ora actuală, în primul 11 al Politehnicii se regăsesc trei, maximum patru fotbaliști pe care i-am avut și eu sub comandă când antrenam acolo. Deși, așa cum am zis, sunt proiecte diferite, cred că rămâne un joc deschis oricărui rezultat. În ceea ce ne privește pe noi, sperăm să nu repetăm greșelile comise în acest început de campionat, să dăm dovadă de maturitate. Ne dorim foarte mult să facem un joc bun și, de ce nu?, să obținem un rezultat pe măsură”,
”Ei au început bine campionatul, au o echipă matură, cu experiență, sunt jucători foarte buni la Politehnica. Apărarea este punctul lor forte. Noi am avut un început de campionat greu, cu acele rezultate mai puțin plăcute. După victoria de sâmbătă cu Aerostar, avem un moral mai bun, suntem încrezători. Ne trebuia o victorie, atmosfera din vestiar este alta. Mergem încrezători, sperăm să învingem!”, a spus şi portarul ripensiştilor, George Păduraru.
Partida care s eva disputa pe Ştiinţa, de la ora 11, se va juca fără spectatori şi va fi condusă de Marius Chiţu din Târgovişte, ajutat de asistenţii Raul Ghiciulescu – Lugoj şi Alexandru Filip din Constanţa.
Asocierea care se ocupă de reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara, mai precis Lotul 3,…
Preşedintele USR Timiş, Dominic Fritz, afirmă că accederea Elenei Lasconi în turul II al alegerilor…
Aproape sigur în turul II al alegerilor prezidenţiale se vor confrunta candidatul extremist Călin Georgescu…
Cam fiecare lider PSD prostea poporul român în felul lui. Iliescu încuraja concluzia că nu…
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA este beneficiar al unui proiect de sprijinire a studenţilor din anii terminali…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.11.2024, unde se vor executa reparaţii…