Timişoara în faţa unei noi revoluţii. A votului

Timişoara este cunoscută, în primul rând, pe întregul mapamond, fiindcă aici a izbucnit Revoluţia care a reuşit să debarce unul dintre cele mai violente regimuri comuniste din lume. (Apropo de acest lucru, nici acum, în pofida a mii, zeci de mii de promisiuni, Timişoara nu are un Muzeu al Revoluţiei.)

Înainte de revoluţie însă, Timişoara a fost un oraş al premierelor şi inovaţiilor. Le cam ştie toată lumea, dar mai punctez câteva: primul oraş de pe continentul european cu străzile iluminate electric; primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz; prima bibliotecă publică de împrumut cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic.

Timişoara a fost dintotdeauna şi un oraş al multiculturalităţii. A fost oraşul în care a funcţionat cel mai bine incluziunea socială, etnică, religioasă. (Chiar revoluţia a început în faţa casei unui maghiar, acolo unde s-au adunat şi mulţi etnici români, pe lângă unguri.)

Timişoara este şi oraşul Proclamaţiei care îi poartă numele, unul dintre cele mai importante documente programatice de la începutul anilor 90.

Timişoara este renumită şi prin spiritul ei. Un “spirit al Timişoarei”, care cel mai recent s-a manifestat la începutul anului 2017, când au fost seri în care şi 50.000 de oameni s-au strâns în centrul oraşului pentru a protesta. Şi n-au ieşit pentru 100 de lei în plus la salariu, ci împotriva unui mod samavolnic de-a conduce ţara. Aşa cum ieşiseră şi în decembrie ‘89.

În 2014, 131.000 de timişoreni l-au votat preşedinte pe Klaus Iohannis, Timişoara fiind atunci printre primele în ţară şi ca număr de voturi şi ca procent. Un neamţ în fruntea ţării era o nouă premieră, iar Timişoara multiculturală îşi aducea obolul cu prisosinţă. Ca o comparaţie, Nicolae Robu a obținut al doilea mandat cu doar 41.000 de voturi.

Timișoara a însemnat întotdeauna o frondă mai tăcută sau mai vocală. Timișoara a fost europeană şi în timpul comunismului, având antenele îndreptate spre Vest. Timișoara înseamnă libertate, inițiativă, deschidere, dreptate, justiție. Timişoara este şi Phoenix şi Poli, aşa cum în trecut a fost a lui Johann Strauss fiul (primul concert în afara Vienei, la Fabrica de bere), a Ripensiei şi Chinezului.

Pentru toate cele de mai sus, Timişoara este acum în faţa unei noi revoluţii, a unei noi premiere. Puteam să zic o revoluţie a bunului simţ, dar acest concept prea a fost maculat de Crin Antonescu.

Îi voi spune mai simplu şi banal, o “Revoluţie a votului”. În care Timişoara, poate scăpa de sinecurism, parvenitism şi incompetenţă. Într-un cuvânt, după opt ani, poate scăpa de USL-ism. Mai trebuie doar ca timişorenii să meargă la vot pe 27 septembrie. Şi să voteze util, fiindcă prin voia PSD şi PNL, nu sunt două tururi de scrutin. Iar tot mai multe semnale arată că se poate. Mai sunt 12 zile. Tic-tac, tic-tac….