Aeroportul din Timișoara
Timișul și Timișoara nu primesc, cel puțin deocamdată, Aeroporul Internațional, chiar dacă parlamentarii au votat deja o lege care stabilește transferul acestuia de la Ministerul Transporturilor la autoritățile locale. Guvernul Orban a contestat legea la Curtea Constuțională și a avut câștig de cauză, chiar cu o decizie unanimă a celor care au judecat cauza.
Inițiatorul legii, deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, nu se lasă, își asumă faptul că ceva în lege nu era corect întocmit, și spune că va continua demersul său. Se va relua procesul și legea va fi din nou supusă votării, în varianta ”reparată”
”Nu am primit încă motivația de la Curtea Constitușională. Din păcate, a fost o decizie unanimă, ceea ce înseamnă că există o problemă în textul legii. Intuiesc că problema era că s-ar fi dat cu titlu gratuit și poate ar fi fost bine să punem o sumă modică. După ce vom vedea motivația Curții, vom invita toți parlamentarii de Timiș la discuții, pentru că îmi asum că nu i-am invitat. Este greșeala mea, trebuia să îi chem la discuții”, a declarat Simonis.
De această dată va cere sprijinul aleșilor timișenilor în parlament, Timișoara este singurul oraș din țară care nu a primit aeroportul, alături de Constanța, care are bază militară, respectiv cel de la Otopeni.
”Ce vă pot spune e că după ce vom invita parlamentarii la discuții le voi cere să semneze acest proiect. Dacă s-a putut peste tot, nu înțeleg de ce la Timișoara nu. Să scăpăm de acea tentație a baronașilor de a transfera acțiunile și managementul aeroportului de fiecare dată când au ocazia. Inițiativa va fi redepusă, depinde de momentul votului, dacă va fi acum, cu actualii parlamentari, sau după alegeri, în noua formulă”, a mai menționat Alfred Simonis.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…