Viitorul Tg Jiu - Poli
Probabil că puțini se așteptau la un rezultat pozitiv al Politehnicii în deplasarea cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu (fostă Șirineasa, fostă Energeticianul) în condițiile în care 9 dintre jucătorii de bază ai bănățenilor sunt încă în izolare din cauza coronavirusului! Dar niciun meci nu este pierdut înainte de fluierul de start, iar elevii lui Tavi Benga și-au depășit condiția pentru a obține o victorie imensă.
Prima repriză a fost dominată în mare parte de bănățeni, Ivanovici, Axente și Munteanu având șanse de a marca, în timp ce de cealaltă parte Oroș a fost și el aproape de gol. Bănățenii au început perfect mitanul secund și Alin Manea a deschis scorul în minutul 48 după ce a primit o pasă excelentă de la Munteanu. După gol, Poli nu a făcut pasul în spate, a ținut de minge a încercat să creeze superioritate în jumătatea adversă și s-a comportat matur, în ciuda tinereții lotului. În plus, portarul Heinrich, care a debutat pentru alb-violeți în acest joc, a fost pe fază de fiecare dată.
Finalul de joc a fost încins. Paul Copaci de la gazde a fost eliminat pentru proteste, apoi Mera a părăsit și el terenul, primind două galbene în doar trei minute. Căpitanul lui Poli a greșit trăgând de timp la o fază care nu impunea acest lucru. Gazdele au avut o lovitură liberă în minutul 91 de la 17 metri, dar zidul a respins în corner iar partida s-a terminat cu scorul de 0-1!
Succes deosebit de important, obținut în condiții speciale, iar pentru Poli urmează acum un meci în Cupa României, marți, la Ghiroda.
ASU Politehnica: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Coadă, Sg. Popovici – Al. Munteanu, Bg. Vasile, S. Iosif, Alin Manea – P. Ivanovici, Axente. Au mai jucat: Andrei Doru, Denis Radu, Luchian Gologan.
CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…
Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…
Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…
Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…
În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…
În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…