Cele șapte „măști” de-acasă

Trăim zi de zi lângă cetățeni pe care cu ușurință îi putem suspecta că ar fi nătângi – dar din politețe nu-i bănuim de așa ceva și le spunem doar „idioți utili”. Nu toți sunt așa, să fim corecți, unii sunt doar nesimțiți. La grămadă, cultul anti-mască se bazează pe câteva „sacre” motive. Li se închide gura. De parcă până acum i-a oprit cineva să zică, numai să aibă ce să zică!

Nu pot respira, dar pot respira prin filtrul țigării sau ciorapul altuia, stând toată ziua cu geamul închis la cameră sau birou. Alții, nu puțini, gândesc pur și simplu cu capul altora și se mufează la teoriile unor „ideologi” care mestecă căcat chiar în numele libertății. Dincolo de temele false întâlnim însă viciul de educație, crasă lipsă de respect față de cei care poartă mască, fiindu-le teamă pentru sănătatea lor.

Dar luptătorii anti-mască nu tot timpul și nu oriunde sunt așa de năzdrăvani! Cei care gândesc cu capul altuia sau duc individualismul la rang de proprie religie vor respecta disciplinați niște reguli de minim efort și de maxim bun simț când vor merge ca turiști în locuri mai civilizate, nu ca acasă. Vor intra cu capul acoperit într-o sinagogă, nicio problemă, vor intra într-o moschee sau în vreun restaurant din Japonia desculți, dacă așa se cade să faci în casa altuia. Iar nici prin cap nu le va trece să fluiere în basilica San Marco din Veneția, când merg să caște ochii avizi de cultură.

Dar nu numai ca turist se poartă decent. Credeți că ar fuma într-un restaurant? Da de unde! Cu asta s-a disciplinat deja. Dacă nu-l cheamă Orban sau Grindeanu, i s-ar părea total deplasat să mai aprindă o țigară într-un spațiu închis. Doar în vreme de vârf al pandemiei, acasă, în România, „neînduplecatul” îți intră în magazin, în casă sau în birou fără să poarte mască sau cu ea pusă la mare șmecherie, doar peste gură și sub nas. Să dovedească ce? Nu vrea să dovedească nimic, ci doar să fenteze un agent de pază plictisit de la intrarea în vreo instituție, să dribleze legea, să păcălească societatea. În rest, dovedește că nu te respectă pe tine, celălalt, „fraieru” care porți mască.

Distanța dintre idiot și criminal nu e mare. Mulți vor da boala fără să știe că o dau, pentru că nu știu că o au, „criminalii în orb”, vorba CTP-ului. Într-o ordine normală, aceștia ar trebui încadrați la omor din culpă, dacă măcar unul dintre contacți a decedat. Alții mai inconștienți se pot numi criminali de-a binelea, transmițători cu intenție a unei boli contagioase. Sunt suficienți cei care ignoră un simptom și își trăiesc viața ca și când ar avea un guturai, căci „totul e o prostie” în cel mai banal caz, dacă nu chiar o conspirație. Dacă ar împrăștia cu bună știință virusul HIV, un nesimțit din ăsta s-ar numi criminal la propriu și ar lua ani de pușcărie.

Cunosc oameni coronasceptici civilizați. Nu duci cu el la capăt o polemică pe această temă, n-ai să-l convingi niciodată că pur și simplu trăim asta și că teoria cu „ceva nu e în regulă” e o temă falsă. Cu toate acestea, respectă ce se impune în societate. Poartă mască că așa îi zice legea și că e de bun simț să-l facă pe cel ce se teme de Corona să se simtă protejat prin faptul că el poartă mască. E o complezență, dacă vreți. E o formă de adaptare, cum să nu!

O judecătoare de prin Moldova, de pildă, vede masca ca pe o botniță, iar văzând botnița te gândești la cum îți pune cineva pumnul în gură să taci. Prin urmare, nepurtarea este un gest politic, un reflex civic. Până și „botnița” despre care Zaharia Stancu ne povestea că a fost pusă culegătorilor din vie pentru a nu mânca struguri aduce mai degrabă a legendă, decât a istorie, dar astăzi vin tot felul de personaje să vorbească de încălcarea unor drepturi, când totul se rezumă la banalul bun simț, la cei șapte ani de acasă, la „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.

Dar să vedeți unde s-a mai spart bula cu evlavie! Taman la căpetenia tribunalului timișean. Dânsa e un fel de Nicolae Robu feminin și cu părul vopsit în altă culoare. Îi place să se audă vorbind, narcisistic chiar, și deplânge furibund limitarea accesului la Sfânta Parascheva exact în ziua în care România a atins cota de 3.500 de îmbolnăviri pe zi. Vă puteți imagina de câte ori pe săptămână merge femeia asta la biserică și câtă durere i-a produs faptul că Guvernul Orban i-a abandonat total pe creștinii ortodocși pentru fantezia unui virus?

Dar, hai sictir, fetelor!, că-mi amintesc de întrebarea aia cu „unde ai fost dumneata d-le Rațiu când noi mâncam aici salam cu soia?”. N-aș pune-o nici acum, știu, sună tâmpit, dar nu mă pot abține să-i întreb pe „disidenți” ăștia unde au fost între 15 și 20 decembrie, oare au simțit că se sufocă din atâta lipsă de libertate, în Timișoara lui 1989 sau zilele următoare în București ori alte orașe din țară? Sau mai apoi în mandatele Iliescu, îi deranja ceva în modul cum mergea „democrația originală” sau de abia regimul Iohannis le-a amorsat instinctele civice?

Sau când PSD desființa prin toate cozile de topor sentințe și complete de judecată, atunci se sufocau în gazul lacrimogen din Piața Victoriei? Au fost supărați pe viața asta, descoperind că nu e deloc corectă? Sau atunci de abia scriau frumoase poezii despre cât de nedreaptă este lumea, așa, general vorbind? Cât de tare fremătau atunci „disidenții” ăștia de resping „botnița”, ieșindu-le acidulat „libertatea” pe nas, în timp ce alții se roagă la Dumnezeu pentru o gură de oxigen? Da, la terapie intensivă.