Administratie

Guvernul a anunțat care sunt persoanele exceptate de la carantină, în România, dacă sosesc din țări cu risc epidemiologic

Guvernul a anunțat care sunt Persoanele exceptate de la carantină, în România, dacă sosesc din țări cu risc epidemiologic

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a emis o hotărâre privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei care se aplică persoanelor care sosesc în România din țările și zonele de risc epidemiologic.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat astăzi luni țărilor cu risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Conform hotărârii CNSU, de luni, „scapă” de carantină persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național. În plus, persoanele care sosesc în România din țările cu risc epidemiologic ridicat și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
Joi, CNSU a adoptat o nouă hotărâre cu noi categorii de persoane care nu trebuie să stea în carantină dacă sosesc în România, având în vedere solicitarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor .
Conform acesteia, printre persoanelor care sunt exceptate de la măsura carantinei se numără cele care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19 și persoanele care vin în România din zonele/țările aflate pe lista lista zonelor de risc, dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această măsură.
Sunt exceptați de la carantină și conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituțiilor internaționale, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale la care statul român este parte, piloţii de aeronave şi personalul navigant, mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar, personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020, personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020.
Sunt exceptați de la carantină și lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi, dar și angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional, reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional și persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale.
Excepție de la carantină fac și membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora, dar și angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara ţării și elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
Sunt exceptați de la carantină și elevii/studenții care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din afara tării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții, sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții și sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și urmează a-și relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România.
Exceptate sunt și persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul României în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării.

Anexa Hotarare CNSU – Lista State cu risc epidemiologic ridicat_5_10_2020 (2)

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

4 ore ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

5 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

6 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

8 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

9 ore ago