Politica

Pro România Timiș vrea un senator și doi deputați la alegerile generale. Birău și Pau renunță la funcțiile de primar și consilier județean

Alegerile parlamentare din decembrie vor avea, la Pro România, o campanie electorală mai mult online, că tot e pandemie. Dar, și în aceste condiții, partidul speră că va avea un senator și doi deputați.

Pus pe primul loc al listei la Senat, Nicu Birău, reales primar la Variaș, spune că va trece în parlament, pentru a putea susține primarii și ca să modifice legislația în domeniul administrativ. El e sigur că cei din Variaș nu se vor supăra că lasă postul pentru unul mai bun, la București.

”Îmi voi asuma trecerea în parlament. Am decis să candidez după alegeri, cred că îmi pot ajuta comunitatea mai bine din parlament. Sunt multe legi legate de administrația locală și pot să le îmbunătățesc și să ajut, astfel, primarii. Nu se vor supăra cei din Variaș, acolo este casa mea în continuare. Trăim niște timpuri și vremuri atipice. Alegerile locale au fost un test pe care l-am trecut așa cum ne-am propus”, a declarat Birău.

Nici colegul său, Adrian Pau nu va rămâne consilier județean, dacă va câștiga funcția de deputat. De fapt, acesta recunoaște că această candidatură nu a fost decât un fel de ”locomotivă” pentru partid și nu un scop în sine. Acum pleacă de pe poziția 1 a listei pentru Camera Deputaților.

”Am plecat cu un deziderat, să conduc colegii spre un rezultat bun la nivel de județ. Am luat peste 18.000 de voturi. Nu am făcut această campanie pentru Adrian Pau. De asta am acceptat să conduc cu Nicu Birău această organizație. Am reușit să obțin voturile de la consiliul județean cu o concurență acerbă, cu președintele în funcție, cu liderul PNL, cu 98 de primari în funcție. Suntem pregătiți pentru orice, avem oameni buni în o serie de domenii. Dacă Marius Craina și Roxana Iliescu au rămas la consiliul local, la consiliul județean avem oameni la fel de buni, este un om cu experiență administrativă, fost ministru secretar de stat, plus doi antreprenori, care au dezvoltat de la zero afaceri. Am convingerea că am făcut alegeri bun”, a declarat și Adrian Pau.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

3 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

4 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

7 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

8 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

8 ore ago