Politica

Regrete social-democrate după alegerile locale: candidatura lui Craina și nerealizarea alianței cu Pro România și ALDE

Orice s-ar fi încercat nu se putea învinge în alegerile pentru Timișoara, crede liderul social-democraților timișeni, Alfred Simonis, poporul a vrut cu dreapta și gata. Ce se putea mai bine era ”ieșirea” în lupta pentru primăria Timișoara cu persoana anunțată ca și candidat pentru funcția de primar încă din urmă cu un an (dar pentru care a fost permanent amânată nominalizarea), plus realizarea unei alianțe cu Pro România și ALDE, ce ar fi putut coagula voturile din partea stângă a electoratului, mai bine

După alegeri și anunțarea rezultatelor acestora, regretele sunt acum tardive… La aceiași concluzie a ajuns și liderul PSD Timiș, care admite că era de preferat să se iasă în lupta pentru funcția de primar al Timișoarei cu numele anunțat în urmă cu un an. Vorbim despre doctorul Marius Craina, care a fost ferm n dorința sa de a se lupta cu Nicolae Robu, a primit nominalizarea organizației Timișoara, după care a intrat cumva ”la păstrare”. Cineva, acolo sus în filială nu a vrut confirmarea candidaturii și Craina a tot așteptat. Aceasta, până s-a plictisit și a plecat la social-democrații ”mici”, la Pro România, unde a și fost desemnat candidat oficial pe același post.
PSD Timiș a rămas fără Craina, iar Voichița Lăzureanu a apărut târziu pentru a ocupa locul de candidat. Chiar și așa, s-a achitat onorabil de ”jobul” primit.
”Evident că am fi dorit să intrăm în alegeri cu candidatul anunțat cu un an înainte, ne-am fi dorit să fie el. Voichița (n.r. Lăzureanu) și-a făcut treaba foarte bine, ea nu a avut o campanie bazată pe atacuri la persoană. Nu se putea face prea mult, o bună parte dintre cei care au votat PNL PSD, Pro România, au votat la funcția de primar Dominic Fritz”, a declarat Alfred Simonis.
El nu are absolut nimic să-i reproșeze nici lui Călin Dobra, cel care s-a luptat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, cel care încă mai ocupă acest scaun a avut oricum un rezultat mai bun decât partidul la ultimele locale. Aici ar fi fost bună o alianță cu Pro România și Alde, primul loc la postul vizat de Dobra era oricum al ”dreptei„, dar se putea ieși pe locul doi.
”Dobra a făcut un scor peste cel am partidului, este un candidat cu rezultate în administrație. În Timiș, poporul a vrut dreapta, nu se puteau câștiga alegerile. Dar am fi putut să terminăm pe poziția a doua. O alianță ar fi fost excelentă, dar încercările noastre să-i convingem pe cei de la Pro România și ALDE pentru o candidatură comună au eșuat. E ușor acum să spui acum, după alegeri că nu se putea face nimic. La Timișoara, Fritz s-a plasat ca și un candidat împotriva lui Robu, campania sa a fost așa, și aastfel a și câștigat”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

7 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

7 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

10 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

11 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

12 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago