Sport

Sprijin financiar pentru copiii care vor să facă sport de performanță

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care dorește să acorde un ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță.

”Sprijinul financiar se adresează copiilor născuți în perioada 01.01.2005-31.12.2014, care se vor legitima pentru prima dată la un club sportiv deținător al certificatului de identitate sportivă emis de către Ministerul Tineretului și Sportului. Aceștia pot primi un ajutor financiar sub formă de vouchere, pentru achiziționarea de echipamente sportive, în cuantum de 300 de lei; în prima fază a acestui program sunt disponibile 30.000 de vouchere” se menționează într-un comunicat MTS.

„Programul va începe odată cu publicarea acestei OUG în Monitorul Oficial, în termen de 10 zile Ministerul Tineretului şi Sportului va emite şi normele de aplicare, voucherul va fi unul nominal, va putea fi obţinut o singură dată, va fi netransmisibil. O simplă solicitare pe care copilul odată legitimat la clubul sportiv o poate face este suficient pentru a transmite mai departe direcţiei judeţene pentru tineret şi sport din judeţul de reşedinţă această solicitare, urmând ca noi, ministerul, să punem al dispoziţie aceste vouchere, care pot fi folosite de copii în termen de şase luni de la dobândire. Pentru prima fază a acestui program, pentru ultimele luni ale acestui an, ţintim un obiectiv de 30.000 de vouchere, iar dacă programul va avea succes, avem disponibilitate în a-l continua şi anul viitor”, a spus ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Share
Published by
Alin Toader
Tags: Ionuţ Stroe

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

2 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

2 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

4 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

6 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

6 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

6 ore ago