scoala
La liceul din Giroc, trei cadre didactice au fost depistate cu Covid-19. Se discută despre adoptarea scenariului roșu, cel puțin pentru o parte dintre elevi, cei care au făcut ore în sala de sport. Școala este în scenariul galben, dar, de ieri seară, li s-a spus unor elevi, celor care au făcut ore în sala de sport, să stea acasă.
La Liceul Teoretic David Voniga din Giroc se înregistrează trei cazuri de Covid-19, în rândul cadrelor didactice. Aici învață aproximativ 1.000 de elevi, fără structura din Chișoda,
Au fost infectați cu Covid-19 directoarea, directoarea adjunctă și un profesor de sport. Astăzi, autoritățile analizează situația, iar în urma analizei vor stabili scenariul în care va funcționa școala de acum înainte. Cel mai probabil, doar copiii din acele clase care au avut ore în sala de sport și cei de la clasa directoarei adjuncte, învățătoare, vor face ore online, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Consiliul de administrație al școlii poate propune către Inspectoratul Școlar adoptarea scenariului roșu pentru întreaga școală sau o parte dintre elevi, decizia finală urmând a se lua în Comitetul pentru Situații de Urgență. Scenariul roșu s-ar putea adopta pentru 4-5 clase, cele care au făcut ore în sala de sport.
Șcenariul roșu s-ar putea adopta pentru elevii din patru clase primare, cei care au făcut ore în sala de sport.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…