De Ziua națională a României, la Timișoara, nu va fi o paradă militară, ca în alți ani. Se vor depune coroane, vor vorbi oficialitățile și se va auzi muzica militară. Vor participa cel mult 100 de persoane.
Ceremonialul militar-religios va avea loc în Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara, fiind organizat de Instituția Prefectului Județul Timiș și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”. La 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, începând cu ora 12.00, va avea loc un ceremonial militar și religios în Parcul Central „Anton Scudier” din urbea de pe Bega, care va cuprinde prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depuneri de coroane și un moment artistic susținut de muzica militară.
Ceremonialul se va desfășura cu respectarea prevederilor stării de alertă, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului și cu respectarea măsurilor de protecție.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…