O femeie de 47 de ani, din Timișoara, care locuiește în cartierul Soarelui, a cerut aseară sprijinul polițiștilor locali. Este în izolare la domiciliu și nu are voie să iasă din casă pentru a-și procura medicamentele necesare.
Aflată în izolare la domiciliu, femeia nu s-a putut deplasa să-și achiziționeze medicamentele necesare de la farmacie. Pentru a nu încălca legea, aceasta a apelat la Dispeceratul Poliției Locale Timișoara pentru a cere sprijin.
„Un echipaj s-a deplasat imediat la domiciliul femeii și a ajutat-o, preluând rețeta și ducându-i apoi medicamentele necesare. Reamintim că polițiștii locali se implică în găsirea de soluții și rezolvarea problemelor cetățenilor din Timișoara, fiind alături de aceștia atunci când sunt în dificultate!”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…