Politica

Alfred Simonis: PSD îl votează pe Ruben Laţcău pentru funcţia de viceprimar, nu însă şi pe Cosmin Tabără

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că reprezentanţii partidului din Consiliul Local îl vor vota pe candidatul USR PLUS, Ruben Laţcău, pentru funcţia de viceprimar. Nu acelaşi lucru se va întâmpla însă şi în cazul lui Cosmin Tabără, candidatul PNL la celălalt scaun de viceprimar.

Fără să aibă un protocol semnat, USR PLUS şi PNL şi-au anunţat candidaţii pentru cele două poziţii de viceprimari ai Timişoarei: Ruben Laţcău şi, respectiv Cosmin Tabără. În timp ce liberalii au transmis că-l vor vota pe Laţcău, cei din USR PLUS refuză să facă acelaşi lucru cu Tabără, invocând absenţa unui protocol semnat.

Mai mult, propunerea USR PLUS va avea şi susţinerea PSD, a anunţat Alfred Simonis. El insistă că n-a avut nicio negociere cu PNL sau USR PLUS.

“În ultimele săptămâni am făcut mai multe apeluri la responsabilitate adresate domnilor Nica şi Fritz. Le ceream să conştientizeze gravitatea situației sanitare şi economice cu care ne confruntăm. Le ceream să nu se mai bată pentru funcții, putere, influență. Solicitările mele au fost în van, iar astăzi asistăm la un teatru absurd, ale cărui victime sunt timişorenii.  Azi vor fi votați viceprimarul sau viceprimarii, iar USR şi PNL nu au reuşit să depăşească logica intereselor meschine de grup. Actuala pandemie este şi o provocare peste care putem trece dacă învățăm să fim mai uniți, mai solidari, mai aproape de cei pe care îi reprezentăm. USR a câştigat alegerile în Timişoara cu 13 consilieri locali, având nevoie de un singur vot pentru majoritatea necesară alegerii viceprimarului. Voința timişorenilor a fost ca USR să conduca municipiul in următorii 4 ani, iar PSD respectă acest lucru. Vă anunț că reprezentanții PSD vor vota viceprimarul USR, ca un gest de responsabilitate şi de recunoaştere a rezultatului alegerilor. Țin să subliniez incă o dată că PSD Timiş nu participă la nicio negociere pentru majorități şi nu doreşte funcții în executiv. De asemenea, votul de azi nu este un cec în alb dat actualei administrații, ci un gest punctual, menit să deblocheze o criză creată de oameni politici mici, fără experieță şi cu orgolii mai mari decât capacitatea lor intelectuală”, a transmis Simonis

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

6 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

8 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

9 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

9 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

11 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago