Primăria Timişoara

Dominic Fritz: Zona metropolitană Timișoara se pregătește să intre în carantină

Este inevitabilă carantinarea Timișoarei și a zonei metropolitane, a anunțat Dominic Fritz, în prima conferință de presă oficială în calitate de primar. El a recunoscut ceea ce autoritățile evită să spună de aproximativ o săptămână, dar situația este una dificilă și se va ajunge inevitabil la aceasta.

”Este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și a întregii zone periurbane. Prin secretarul de stat s-a dat o comunicare că ce depășește un grad de infectare de șase la mie, fie se instituie carantina, fie trebuie ca autoritățile să trimită justificarea pentru neinițierea carantinării, ceea ce înseamnă că ne vom confrunta cu această decizie. Dacă privim cifrele în față, dacă realizăm că trebuie să carantinăm zona metropolitană este mai greu să imaginăm situația. Scopul este ca în decembrie să sărbătorim Crăciunul normal. Trebuie să dezbatem aceste măsuri”, a declarat Dominic Fritz.

Problemele legate de coronavirus sunt tot mai mari, spune primarul. Se deschid noi paturi pentru infectați, iar în curând vor fi și noi paturi dotate la nivel de ATI, cele existente acum fiind ocupate total.

”Situația în spitale e dificilă. La Babeș nu mai avem niciun pat ATI liber, restul de paturi pentru tratament, 98 la sută sunt ocupate. Toate paturile sunt ocupate. Trebuie să deschidem cât de repede posibili noi paturi, am discutat cu directorul de la Spitalul Municipal, am cerut 50 de noi paturi în clădirea ASCAR și ne-au fost aprobate de DSP. Înseamnă că avem 50 de paturi în plus, din care 18 dotate cu oxigen. Cu cât mai mulți pacienți pot fi tratați cu oxigen, cu atât ajung mai puțin la ATI. Încercăm să închiriem sau să cumpărăm concentratoare de oxigen. Vom mai avea câteva noi paturi în plus la Municipal, și vom primi și un TIR cu zece paturi ATI noi”, a mai spus Fritz.

Situația nu poate fi decât amânată, a recunoscut Fritz.

”Nimeni nu câștigă dacă prelungim acum agonia”, a mai declarat acesta.

Ce și cum se va întâmpla în caz de carantinare a orașului și a zonei din jur, deocamdată nu se poate spune, susține edilul-șef, dar el insistă că o asemenea măsură doar la nivel de Timișoara e exclusă și fără sens, dacă nu cuprinde și zona metropolitană.

”În ceea ce privește aceste propuneri de carantinare, decizia trebuie luată la nivel național, propunerea poate veni de la nivel local, dacă se ajunge la un grad de infectare de peste 6 la mie. Eu vreau să subliniez că este exclus să gândesc această carantinare doar a orașului, fără a institui măsura și la nivelul regiunii metropolitane. Deci, discuția trebuie dusă doar la nivel de Comitet Județean pentru Situații de Urgență. În aceste ore – zile trebuie discutate măsurile ce vor fi luate. O abordare mai strictă pe termen scurt are beneficii pe termen lung. Trebuie găsită o soluție care să fie eficace. Trebuie o măsură care să producă efecte, nu să o luăm doar de dragul de a o lua. Situația este serioasă. Spitalele sunt pline. În alte țări aceste măsuri se iau când mai sunt spații disponibile, pentru că se știe că până la apariția simptomelor durează două săptămâni”, a mai declarat, pe subiect, Dominic Fritz.

El a admis că, dacă situația o va cere, se va putea analiza și soluția tratării, chiar cu oxigen, a pacienților la domiciliu.

”O să depindem foarte mult de câte astfel de aparate cu oxigen putem închiria sau achiziționa, dacă pacientul nu vrea să fie mai bine tratat acasă cu aparat de oxigen, decât pe hol la spital. Dacă putem să luăm aparate ne vom gândi și la această soluție. O vom putea realiza și cu ajutorul medicilor de familie, depinde dacă vom avea aceste concetratoare de oxigen pentru cei de acasă”, a încheiat primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

15 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

16 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

16 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

16 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

17 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

19 ore ago