Primăria Timişoara

Dorel Cojan a fost debarcat de la conducerea Poliției Locale Timișoara

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, directorul ținut cu delegație ani buni de zile pe funcția de șef al Poliției Locale Timișoara, Dorel Cojan, a fost schimbat odată cu plecarea celui care l-a ținut pe post fără concurs, Nicolae Robu. Una dintre primele măsuri luate de Fritz a fost chiar schimbarea lui Cojan, iar acum urmeză doar câteva luni de interimat al lui Dumitru Domăşnean și apoi organizarea concursului pe post.

Dorel Cojan nu va mai conduce Poliția Locală Timișoara, iar postul va fi preluat, doar pentru câteva luni, de adjunctul său, a anunțat noul primar.

În ceea ce privește directorul de la Poliția Locală, atribuțiile au fost exercitate de Dorel Cojan. Acum aceste atribuții vor fi delegate directorului adjunct, Dumitru Domășnean, este un semnal că în Timișoara lucrurile încep să se schimbe. Vom avea o perioadă scurtă de tranziție și vom face cât de repede un concurs deschis, așa cum e cerut de lege”, a declarat Dominic Fritz.

Noul primar recunoaște că nu a ajuns să intre în dialog cu cel vizat.

Nu am avut timp, am avut 12 ore de întâlniri, nu am chemat directorii de la Poliția Locală la discuții”, a mai subliniat Fritz.

El a vorbit și despre o altă problemă ”de personal” care afectează conducerea actuală a primăriei Timișoara. Este vorba despre Florin Răvășilă, unul dintre cei doi directori din cadrul municipalității care se ocupă cu patrimoniul instituției. El a fost acuzat de primire de mită, fiind deja deschis un dosar pe numele său. Fritz a spus că nu a reușit încă să se lămurească despre situația sa și că acum primește toate informațiile aferente.

Despre siuația lui Răvășilă, vă pot spune că am încercat să fac rost de documente și dosare, pe care să le analizez. Se pare că a fost trimis ceva la DNA, încă încerc să deslușesc ce a fost trimis, dacă s-a deschis o anchetă în această cauză. Dar un lucru este sigur, în primărie nu e loc de corupție”, a mai anunțat Dominic Fritz.

Vă reamintim că la finalul lunii iunie, primarul de atunci, Nicolae Robu, anunța că nu organizează concurs pe postul de șef al Poliției Locale pentru că ”Nu vreau!”. Acesta fusese răspunsul dat la insistențele presei, spunând că acolo lucrurile merg bine și că nu e nevoie de o schimbare

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

5 minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

14 minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

46 de minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

49 de minute ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

52 de minute ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago