Economic

Guvernul PNL anunţă un buget orientat pe investiții. Jumătate din bani ar urma să vină din fonduri europene

Câțiva reprezentanți ai mediului de afaceri timișean, ai unor firme și asociații de afaceri, au avut ocazia să vadă, direct de la ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care este setul de măsuri pe care actualul și, posibil, viitorul guvern, îl propune pentru salvarea business-ului românesc. Principalele puncte ale acestui program se referă la predictibilitate și digitalizare, spune ministrul.

El a subliniat că este interesat de a obține cât mai multe opinii de la mediul de afaceri. Un alt punct vizat se referă la digitalizarea economiei, la transformarea facturilor în electronice, numai aceasta va aduce un plus de două procente din PIB în plus în bugetul României. Principalele obiective avute în vedere atunci când va fi întocmită modalitatea de cheltuire a banilor vor fi sănătatea, investițiile și independența financiară a României.

”Vom aproba ordonanța care va fundamenta introducerea facturii electronice din România care va elimină evaziunea. Italia este țara care a avut succes. Celelalte  sisteme nu neapărat aduc bani la buget, dar fac mai simplă relația ANAF cu contribuabilul. Vrem să reducem cozile și să introducem plată cu un click. Pentru anul viitor sunt trei obiective mari la construcția bugetului: sănătatea, investițiile și independența financiară a Romaniei”, a declarat Florin Cîțu.

Conform ministrului Finanțelor, jumătate din fondurile folosite la investiții vor veni din bugetul național, cealaltă jumătate din fonduri europene, cel puțin asta este dorința la nivel de minister.

”Programul de guvernare al PNL e stabilit pe dezvoltare, pe investiții, nu pe creștere de taxe. Bugetul de anul viitor o să fie construit ținând cont de planul național de dezvoltare și reconstrucție. Deja anul acesta primim cele 3 miliarde de euro bani de la Comisia Europeană cu dobândă zero, care vor fi folosiți pentru a deconta măsurile active. Viziunea noastră este strâns legată de fonduri europene. Pentru prima oară, bugetul pentru investiții a fost construit pe două surse: fonduri europene și fonduri de stat. Execuția a ținut cont de acesta construcție. Ministerul Transporturilor va avea anul acesta record de investiții din fonduri europene. Anul acesta am avut în buget 6 miliarde de lei și ne-am asigurat că va primi cei 49 milioane de lei la rectificare, necesari pentru a finanța investițiile din fonduri europene”, a mai declarat ministrul Finanțelor.

„Suntem hotărâți să intensificăm dialogul cu mediul privat, să identificăm împreună soluții la problemele cu care se confruntă. În plus, trebuie să găsim metode pentru a atinge adevăratul potențial economic al județului Timiș. E clar că suntem un exemplu de invidiat la nivel național, dar eu îmi doresc să ne comparăm cu regiuni din Europa Occidentală, să ridicăm nivelul indicatorilor de performanță. Revenind la acțiunea de astăzi, sunt convins că schimbul nemijlocit de idei între mediul privat și ministrul Finanțelor se va traduce pe termen mediu și lung în decizii guvernamentale care vor răspunde mai bine nevoilor investitorilor. Orice reglementare legală trebuie să aibă la bază consultarea continuă cu cei direct vizați, cu atât mai mult în acest context economic generat de criza sanitară”, a declarat și Alin Nica, lider al PNL Timiș și președintele Consiliului Județean Timiș.

Cîțu a fost invitat și a participat la o întâlnire cu Consiliul Consultativ Economic, organismul înființat de Nica, pentru a-l ajuta în luarea deciziilor la CJT.

Consiliul Consultativ Economic, creat în jurul CJ Timiș, este un organism menit a facilita dialogul dintre administrația județeană și mediul de afaceri, pentru susținerea investițiilor private din Timiș, cât și identificarea de soluții la dificultățile cu care se confruntă companiile. Consiliul numără 17 membri, în cadrul acestuia fiind reprezentate organizații precum Clubul Economic German, Centrul de Afaceri Româno – Francez, Camera de Comerț Italiană, Uniunea Națională a Patronatelor cu Capital Privat din România sau Patronatul Național Român. De menționat este că în cadrul întâlnirii de astăzi cu ministrul Finanțelor, membrilor Consiliului Consultativ li s-au alăturat și alți oameni de afaceri din județ.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

30 de minute ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

2 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

3 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

3 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

4 ore ago