Politica

Ministrul Finanțelor anunță creșterea salariului minim pe economie, dar cu o valoare care să nu ”supere” economia

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a anunțat la Timișoara, luni, că salariul minim pe economie, unul dintre cele mai puternice afrodiziace electorale, va fi mărit. Când, cum, cu cât, nu știe nici el, dar a vorbit despre formule de calcul legate de productivitate, de discuții cu patronatele și cu sindicatele, adică ceva deocamdată pur teoretic.

A fost folosit de fiecare guvernare, dar cel mai mult succes au avut social-democrații, care l-au majorat semnificativ, cu succes am putea spune, scoțând România dintr-un stadiu cu cost al muncii ”bananier”. Vorbim despre salariul minim pe economie, indicatorul care a dus la creșterea semnificativă a venitorilor angajaților. Acum, și cei de la PNL vorbesc despre o majorare, dar sunt mult mai precauți decât colegii lor de parlament. Florin Cîțu a admis că există dorința de a majora acest salariu minim, dar el vorbește despre date tehnice, discuții tripartite, etc, adică doar de teorie deocamdată.

”Va fi o discuție tripartită, Ministerul Finanțelor este supervizor acolo, este Ministerul Muncii implicat, dar noi rămânem consecvenți a ceea ce am făcut anul acesta, am legat printr-o formulă transparentă, dinamică, salariul minim de dinamica reală a economiei. E adevărat că 2020 este un an dificil și în acea formulă există această variantă în care nu ești penalizat de un an ca acesta. Salariile trebuie să crească odată cu productivitatea, iar în anii în care e criză economică, să nu fii penalizat. Va fi o creștere, nu știu cu cât va crește, dar va fi anul viitor. Trebuie să găsim acest echilibru, să nu omorâm companiile, dar să avem și venituri mai mari. În 2020 venitul net lunar a crescut. Cu criza economică, venitul mediu net lunar a crescut cu 8%”, a afirmat Florin Cîțu.

El oferă speranțe și pentru pensionari, anunțând pentru anul 2021, iar aici nu mai există discuții, productivitate și alte asemenea.

”Avem în vedere o creștere a punctului de pensie cu 4,8 la sută. Anul acesta am crescut punctul de pensie cu 177 lei care este cea mai mare creștere a valorii punctului de pensie. Socialiștii nu au făcut niciodată aceste creșteri. Noi am reușit să facem aceste creșteri într-un an dificil”, a mai spus oficialul.

Sute de mii de români, cu ratele amânate

Un număr extrem de mare de români au folosit oportunitatea oferită de guvern, de a-și reeșalona ratele în perioada de pandemie. Ei vor plăti aceste rate, în plus și dobândă peste acestea.

”Sunt 320.000 de clienți ai băncilor care și-au amânat ratele, sunt persoane fizice și juridice. Multi dintre ei au început să platească din vara”, a mai spus ministrul.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

50 de minute ago

La Colterm vin săptămânal câte patru garnituri de tren cu cărbune. Societatea are contracte ferme de furnizare, prețurile nu depind de criza mondială

La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…

57 de minute ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

2 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

2 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

2 ore ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

2 ore ago