Social

Hermann Rohling a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara/FOTO

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a reunit joi, 12 noiembrie 2020, în ședință festivă în vederea decernării online a titlului academic de Doctor Honoris Causa lui Hermann Rohling, profesor la Universitatea Tehnică din Hamburg –Harburg, Germania, și membru al Institutului German de Navigație, la propunerea Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale.

În cadrul evenimentului, Rohling a susținut prelegerea cu titlul „Autonomous driving based on radar sensors”. El este și specialist în domeniul telecomunicațiilor, cu precădere în domeniul prelucrării semnalelor și teoria estimării și a deciziei, fiind o personalitate cunoscută și recunoscută în toată lumea pentru contribuțiile aduse în aceste domenii.

După susținerea tezei de doctorat cu titlul „Adaptive Methoden zur Zielerkennung in Pulsradargeräten mit Dopplerprozessoren”, la Universitatea Tehnică din Aachen, din 1988 a devenit profesor la Universitatea Tehnică din Braunschweig. Acolo a condus „Departamentul de teoria semnalelor pentru locație și tehnologia informației” din cadrul Institutului de Telecomunicații. Profesorul Rohling s-a mutat la Universitatea Tehnică din Hamburg (TUHH) unsprezece ani mai târziu. Între iulie 2005 și septembrie 2011 a fost vicepreședinte pentru cercetare al acestei universități tehnice.

În octombrie 2010, el a preluat funcția de președinte al Societății Germane de Navigație (DGON). Domnia sa este fellow IEEE din anul 2006. Profesorul Rohling este co-fondator al sms Smart Microwave Sensors GmbH și este implicat în peste 30 de brevete de invenție.

De-a lungul carierei sale, profesorul Rohling a abordat următoarele domenii de cercetare: prelucrarea semnalelor RADAR și de telecomunicații, rețele radio cu autoorganizare, sisteme radar de înaltă frecvență pentru detecția Tsunami-urilor, detecția și clasificarea pietonilor, tehnici de măsurare a vitezei radiale a țintelor.

Între UPT și TUHH există o colaborare de lungă durată atât în domeniul educațional, prin diferite programe Erasmus-Socrates cât și în domeniul cercetării. În particular între departamentele de comunicații ale celor două universități tehnice există o relație strânsă de colaborare materializată prin: susținerea reciprocă a manifestărilor științifice, schimburi de studenți, colaborarea la contracte de cercetare internaționale.

Această colaborare a început după anii 1990, și s-a materializat printr-un program Tempus, la care au participat două universități din țara noastră: UPT și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și câteva universități din vestul Europei, printre care și TUHH.

“Cu ocazia acestui program, domnul profesor Rohling a prezentat primele sale conferințe la Timișoara, prezentându-le profesorilor și studenților chestiuni avansate și foarte moderne de telecomunicații (în special OFDM).

Colaborarea a continuat prin selecționarea atentă a unor studenți valoroși din departamentul de comunicații al UPT în vederea pregătirii proiectelor de diplomă respectiv a tezelor de doctorat la TUHH. După mai mulți ani de muncă în echipa de cercetare a domnului profesor Rohling, acești foști studenți s-au angajat la firme internaționale cu sediul în Germania sau România și au ajuns să conducă echipe de experți foarte apreciate în domenii de vârf ale industriei de electronică și telecomunicații, unele dintre acestea activând chiar în Timișoara. Referitor la manifestările științifice organizate în UPT, trebuie să amintim că domnul professor Rohling s-a implicat activ în organizarea ediției din 2014 a Simpozionului Internațional de Electronică și Telecomunicații (ISETc) fiind unul dintre vorbitorii în plen ai conferinței.

Pentru întreaga activitate științifică, didactică, managerială și de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, pentru rezultatele remarcabile prin care s-a concretizat această activitate, concluzia fără echivoc la care au ajuns unanim toți membrii colectivului care a analizat activitatea domniei sale a fost că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara domnului profesor Hermann Rohling are o justificare deplină și – pe această bază – Senatul UPT s-a manifestat unanim prin susținerea acordării acestui titlu”, se arată într-un comunicat al Universităţii Politehnica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

3 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago