Social

Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă înr-un nou top universitar

Cursa pentru locuri în clasamentele universitare ocupate de universitățile timișorene revine în actualitate. Acum, Universitatea de Vest anunță că este prezentă în patru dintre domeniile clasificate în Round University Subject Rankings 2020 Științe naturale, Științe tehnice, Ştiinţe ale vieții și Ştiinţe medicale.

În topul publicat pentru domeniul Ştiinţe naturale, UVT a obținut cea mai bună poziție pentru dimensiunea Research Rank, fapt pentru care ocupă cea de-a doua poziție la nivel național (la nivel mondial ocupă poziţia 390 din 711 de universităţi din acest domeniu).

„Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește în elita universitară mondială prin clasarea în rankingul RUR2020, o confirmare ce vine în urma interpretării evoluției noastre de la un an la altul în privința celor patru dimensiuni principale considerate esențiale pentru un eco-sistem universitar: predare, cercetare, diversitate internațională şi sustenabilitate financiară. Este o nouă evaluare ce confirmă calitatea programelor educaționale și de cercetare din UVT, care nu ne poate decât motiva, o dată în plus, pentru fixarea unor țeluri înalte pentru următorii ani”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc, dar şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: rankinguvt

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

3 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

4 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

4 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

5 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

6 ore ago