Horeca
Nu au avut succes la vechea administrație, acum speră să obțină acordul lui Dominic Fritz. Reprezentanții din domeniul HoReCa solicită, printr-un memoriu trimis pe adresa Primăriei Timșoara, să nu fie aplicată cota de impozit de 1,95% pe clădiri, dar și să obțină o reducere de 50 de procente al impozitului pe clădiri. Condiţiile economice sunt extrem de dificile, spun reprezentanții domeniului hotelier, al restaurantelor și barurilor din orașul de pe Bega.
Situația economică din domeniul HoReCa s-a deteriorat foarte mult din cauza restricțiilor impuse de pandemie, așa că este nevoie de sprijinirea acesteia. Printr-un memoriu trimis pe adresa municipalității, reprezentanții timișoreni ai acestei industrii cer ca propunerile de impozitare a clădirilor să nu fie adoptate de plen așa cum au fost propuse.
Aceștia supun atenției primăriei trei puncte principale, care, sintetizate, prezintă câteva înlesniri fiscale.
„Să nu adoptați proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale în variant propusă, în baza căreia timișorenii vor trebui să plătească și anul viitor un impozit reprezentând 1,95% (1,30 x 50%) din valoarea clădirii, în această categorie fiind incluse hotelurile, pensiunile, restaurantele, barurile, sediile de firmă, spațiile de producție”, se spune în memoriul Horetim.
De asemenea, aceștia mai solicită și o reducere cu 50% a valorii impozitului pe clădiri, o cerere care a fost lansată și spre vechea administrație, dar a fost respinsă.
Totodată, Horetim mai cere muncipalității „să invitați reprezentanții noștri la consultări cu privire la măsurile cu impact economic asupra industriei HORECA, pe care autoritatea publică locală intenționează să le adopte”.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…