Administratie

Junglă pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva. Lucrările se deteriorează și pun în pericol construcția din cauza neîntreținerii/FOTO

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva se află într-o stare extrem de proastă pentru că lucrările efectuate aici nu sunt întreținute de administrator. Teoretic, acest lot nu este finalizat, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere luând, în august 2019, decizia rezilierii contractului existent cu constructorul acestui lot, deși era foarte aproape de finalizare.

Cei de la Pro Infrastructură au realizat o serie de imagini pe acest lot, iar acestea arată dezastrul existent la instalațiile de colectare și scurgere a apelor pluviale. În august 2019, sun conducerea lui Răzvan Cuc, CNAIR rezilia contractul cu constructorul, după ce acesta solicitase recepția, iar oficialul a spus că lucrările sunt de proastă calitate. Lotul a rămas mult timp, ulterior, închis circulației, motivându-se lipsa de securitate.

”După rezilierea tronsonului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva de către CNAIR în august 2019, astăzi putem spune că finalizarea lucrărilor și întreținerea ”sunt admirabile, sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”. Se poate observa asta în imaginile atașate, unde cât de curând peisajul va putea fi ușor confundat cu unul de junglă. CNAIR a afirmat (după rezilierea abuzivă și ilegală a contractului despre care am scris în repetate rânduri) că va executa garanția constructorului și va finaliza lucrările din afara corpului autostrăzii din respectivele sume”, au anunțat cei de la Pro Infrastructură.

Acum, din cauza rezilierii, statul român ar putea fi bun de plată, iar despre executarea garanției nu se pune problema.

”Însă adevărul este că sumele nu au fost executate de Compania de Drumuri, ba chiar există toate premisele pentru a fi buni de plată față de constructor în urma proceselor ce se află în prezent pe rolul instanțelor”, mai spun cei de la Pro Infrastructură. În tot acest timp lucrările se degradează, arată imaginile realizate, sistemul de scurgere a apelor nefiind finalizat în totalitate, iar lipsa gardurilor exterioare de protecție mențin valabile restricțiile aberante de viteză de pe autostradă. Solicităm CNAIR să intervină de urgență pentru remedierea lucrărilor nefinalizate și pentru realizarea unei întrețineri corespunzătoare a sectorului de autostradă”, este apelul lansat de asociație.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

59 de minute ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

3 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

4 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

6 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

11 ore ago