Politica

Localităţile cu rata de peste 6 la mia de locuitori nu mai sunt carantinate automat. Versiunea finală a Hotărârii CNSU

Pentru moment, Timişoara scapă de carantinare automată, începând de luni. Varianta finală a Hotărârii 52 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care sunt propuse restricții timp de 30 de zile, a fost fost făcut public, în această dimineaţă, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Din acest document dispare articolul din hotărârea iniţială, privind carantinarea localităţilor cu rata de infectare mai mare de 6 la mia de locuitori.

Hotârârea CNSU trebuie aprobată de guvern. În ea sunt prjnse majoriatea restricţiilor anunţate iniuţşial de preşedintele Klaus Iohannis: vor fi închise școlile, grădinițele, creșele din toată țara, vor fi închise piețele și târgurile din spații închise, masca va deveni obligatorie în toată țara, circulația noaptea între orele 23.00 și 5.00 va fi interzisă – cu câteva excepții (plus declarație pe proprie răspundere), magazinele vor fi obligate să închidă la ora 21.00 – cu câteva excepții, iar angajatorii (firme și instituții) va trebui să organizeze fie munca de la domiciliu, fie munca în ture. În schimb nu mai apare carantinarea localiotăţilor cu rata de infectare mai mare de 6 la mia de locuitori.

Documentul integral:

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţăadoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1. Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituireaobligațieipurtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la  nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschiseși închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulatăa cazurilor din ultimele 14 zile

Art.2. În vederea evitării aglomerării transportului public,se propuneca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibăobligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă ladomiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permiteacest lucru, să se organizezeprogramul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă,respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore.Respectarea aplicării acesteimăsuri se urmărește de prefecți șide către Inspecția Muncii.

Art. 3. În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca,în toate localitățile, activitățile didactice care impunprezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

Art. 4-(1) În toate localitățiledin România, se propuneinterzicerea circulațieipersoanelor în afara locuinței/gospodărieiîn intervalul orar 23.00 –05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1),circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 –05.00 pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care potfi dovediteprin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5(1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii,adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art. 6. Se propune interzicereadesfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Art. 7(1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.(2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 8. Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 9. Se propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de serviciiîn spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoareactivitatea în intervalul orar 05.00 -21.00.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 -05.00, operatoriieconomicipot activadoar înrelația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 10Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Art. 11. Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor aces

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

S-au împărţit ministerele pe partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…

3 ore ago

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

6 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

7 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

8 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

8 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

8 ore ago