Administratie

Noul stadion al Timișoarei nu va avea acoperiș. Lucrările la Sala Polivalentă pot începe anul viitor

Cu sau fără acoperiș a fost una dintre principalele enigme dezbătute de Alin Nica și oficialii Companiei Naționale de Investiții, acum câteva zile, la București, atunci când s-a ales varianta pentru a merge mai departe cu investiția la noul stadion al Timișoarei. Iar cea aleasă a fost cea fără.

La sala polivalentă lucrurile sunt mult mai evoluate, acolo se așteaptă chiar stabilirea firmei care va realize proiectarea, dar și construcția, care ar trebui să înceapă anul viitor

”Se preconizează ca studiul de fezabilitate să dureze până în trimestrul doi al anului viitor, apoi să se treacă la licitația pentru proiectare și execuție. Sperăm ca până la toamnă să avem selectat un constructor pentru acest obiectiv foarte important de investiți”, a anunțat Alin Nica.

Conform acestuia, au fost selectate să meargă mai departe două variante ale studiului de fezabilitate dintre patru prezentate. Acestea urmează să intre în dezbaterea comisiei economice. Ambele variante includ și realizarea de spații de cazare, servicii și comerciale.

La stadionul de 35.000 de locuri situația e rămasă mai în urmă, dar proiectul va trebui să includă și acces pentru vehicule de mari dimensiuni, pentru că incinta va găzdui și alte evenimente. De asemenea, s-a cerut și o suprafață de protecție pentru gazon. Tot pentru a se proteja gazonul, a fost decisă varianta fără acoperiș a stadionului, aceasta pentru că gazonul se poate dezvolta normal, nu mai este nevoie de instalație de ultraviolete pentru creștere. De asemenea, costurile de operare sunt mai scăzute.

Aceste costuri mai scăzute sunt cerute pentru ca operarea să fie cedată, la pachet, atât pentru stadion, dar și pentru sală, către o firmă de specialitate din străinătate.

”Solicitarea a fost ca proiectanții să gândească costuri de operare mici, ca să găsim un operator extern pentru ambele. În străinătate sunt cei mai buni operatori. Exemplele din România nu sunt de natură să arate că avem succes în acest sens”, a spus Nica.

Valoarea estimată pentru lucrările de la stadion sunt de 110 milioane de euro, la proiectare urmează să se stabilească costul efectiv.

De stabilirea etapelor pentru construcția noului stadion depinde și debutul operațiunilor de demolare ale actualului. Odată adoptată hotărârea de guvern pentru noua investiție, există și premizele legale ca CJT să înceapă demolarea actualului ”Dan Păltinișanu”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Enigma USR și a domnului Salvador

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint…

50 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

15 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

16 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

17 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

19 ore ago