Social

16 decembrie 1989, ziua care a schimbat România. 31 de ani de la izbucnirea Revoluţiei de la Timişoara

Ziua de 16 decembrie este recunoscută oficial ca ziua de început a Revoluţiei de la Timişoara, care ulterior se va extinde în întreaga ţară şi va conduce la căderea regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, a fost singura schimbare sângeroasă de regim din Blocul comunist. Astăzi, la Timişoara, sunt organizate mai multe evenimente de comemorare a zilei de 16 decembrie.

Semnalul revoltei a fost dat însă din seara zilei de 15 decembrie când un grup de timişoreni, majoritatea de etnie maghiară, dar şi mulţi români, s-au strâns în faţa casei pastorului Laszlo Tokes din Piaţa Mariei pentru a se împotrivi evacuării acestuia. A fost o mică revoltă mută, dar a însemnat scânteia care a aprins focul de a doua zi.

Tot din Piaţa Maria vor izbucni însă evenimentele din 16 decembrie, care se vor extinde în întregul oraş. Unul dintre cele mai importante repere ale acelei zile de sâmbătă s-a întâmplat seara, când poetul Ion Monoran şi Daniel Zăgănescu au oprit tramvaiele în Piața Maria. Potrivit relatărilor ulterioare, acolo s-a auzit pentru prima dată şi scandarea „Jos Ceaușescu!”. În aceaşi seară s-au produs primele intervenţii brutale ale forţele de Miliţie şi Securitate. În timpul nopţii extreme de agitate care a urmat, sute de timişoreni care protestau în diverse cartiere ale oraşului au fost arestaţi şi ulterior maltrataţi în beciurile Miliţiei.

Sub deviza: ”DEMNITATE, DEMOCRAȚIE, DETERMINARE”, astăzi sunt organizate mai multe evenimente care vor omagia ziua de 16 decembrie 1989.

Astfel, la ora 11:30, la Sala Capitol (fără accesul publicului, având în vedere pandemia) va avea loc o şedința festivă a Consiliului Local Timișoara dedicată comemorării eroilor martiri.

La ora 12.00 este programată seschiderea expoziției de artă ,,Remember 89: Momente, Oameni, Fapte – 31 de ani de la declanșarea Revoluției Române din Decembrie 1989 la Timișoara” – Centrul Multifucțional Bastion.

Ora 13.00: Lansarea cărții “1989 pe înțelesul tuturor”, autor Adrian Kali – Centrul Multifucțional Bastion (fără accesul publicului).

Ora 18.00: Moment de reculegere și aprindere a “Candelelor Nemuririi” Piața Victoriei.

Ora 23.45: Liturghie la Biserica Martirilor.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago