Primăria Timişoara

Asociația TM 2021 e total blocată, după ce statutul impus de fostul primar a fost invalidat de instanță

Asociația TM 2021 e total blocată în acest moment de harababura creată de fostul primar, care a vrut un statut al organizației, care să îi dea puteri depline. Statutul respectiv a fost respins de instanțele de judecată, s-a revenit la precedentul, iar acesta cere un număr de cinci membri ai board-ului de conducere care să poată vota modificări. Dar acei cinci consilieri nu există, pentru că precedenții și-au dat demisia sătui de presiuni.

”Reclamat” în instanță, statutul care dădea primarului Timișoarei puteri discreționare legate de activitatea TM 2021, acesta fost invalidat, așa că s-a revenit la vechiul statut. Ceea ce nu e deloc rău, aduce un fel de normalitate. Dar, problema acum este alta. Board-ul de conducere al asociației nu mai are membri. Aceștia s-au săturat de intruziunile edilului șef în activitatea organizației și, rând pe rând, au demisionat.

Acum s-a revenit la vechiul statut, care prevede un număr de cinci voturi de la cinci membri pentru a se aproba o decizie, dar membrii nu sunt. Salvarea ar putea veni de la Ministerul Culturii, care nu și-a numit reprezentantul în board, după plecarea precedentului.

Din păcate, această numire mai întârzie și se așteaptă numirea unui nou ministru, care să decidă, a anunțat primarul actual, Dominic Fritz. Deocamdată, în aceste condiții, TM 2021 este total blocată.

”Noul statut al asociației, care a fost mărul discordiei care a dus chiar la demisii în board, a fost respins de instanță. Suntem încă în varianta actuală a statutului vechi. Dar suntem într-un blocaj aici, tocmai conform acestui statut nu avem posibilitatea să facem o adunare generală decât printr-o decizie majoritară a board-ului. Avem nevoie de cinci membri ai bordului pentru AGA. Ministerul Culturii nu și-a desemnat un membru, acum lipsește o persoană în board. Aceasta a blocat statutar situația. Din păcate, trebuie să așteptăm un nou ministru al Culturii și numirea unui nou membru doar când vor fi cinci membri vom putea să luăm și ceva decizii. Vom putea să luăm decizii politice legate de finanțarea asociației, de activtatea acesteia”, a declarat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

"SC OMV PETROM S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

57 de minute ago

La un pas de tragedie! O elevă de 14 ani a înghițit intenționat mai multe pastile

Momente teribile la liceul LPS Banatul, unde o elevă de doar 14 ani a făcut…

O oră ago

Genoveva de Brabant a ajuns nume de stradă într-o comună din Banat

„Genoveva de Brabant”, „Zis”, „Tranziției”, ”Mahală”, „Pupi de floare” sau “Îngustă” sunt numele unor străzi…

O oră ago

Nou episod de vreme rea, începând de astăzi! Și Banatul va fi afectat din plin

Nu scăpăm de vremea urâtă! Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care…

2 ore ago

De la începutul acestui an, 108 cerşetori au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile Timişoarei şi predaţi centrului de asistență socială

Situația persoanelor vulnerabile și fenomenul cerșetoriei, continuă să fie o prioritate pentru polițiștii locali. De…

2 ore ago

Reevaluarea ofertelor și semnarea contractului pentru noul stadion al Timișoarei ar putea avea loc luna viitoare

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, crede că în luna martie va fi semnat contractul…

2 ore ago