Administratie

Constructorul complexului sportiv din Lipovei primește, în aceeași zi, și contractul pentru străzile dintre strada Popa Șapcă și Calea Aradului

Surpriză în atribuirea contractului de execuție pentru noua rețea de drumuri de legătura între Calea Aradului și strada Popa Șapcă. Pe SEAP a fost anunțat câștigătorul licitației.

Anul se încheie cum nu se poate mai bine pentru societatea Bauerhof Agrobanat din Moșnița. În aceeași zi în care i-a fost acordat, și oficial, contractul pentru ridicarea complexului sportiv din Calea Lipovei, aceiași societate a aflat că va efectua, pentru aproape cinci milioane de lei, lucrările la noua rețea de drumuri în zona dintre Calea Aradului, strada Popa Șapcă și strada Oituz. Vă reamintim că firma respectivă a pierdut la prima licitație contractul din Calea Lipovei, pentru că s-a considerat că nu are forța necesară de a duce la bun final lucrarea. Ulterior, în asociere cu cei de la Constructim, au licitat și au câștigat și a doua oară respectivul contract.

Primăria Timișoara a organizat licitația pentru acest obiectiv de nenumărate ori, iar nicio societate de specialitate nu se arăta interesată. Au fost nu mai puțin de șase asemenea licitații și niciuna nu a fost atractivă. Iată că ultima a fost una cu noroc, iar câștigătorul a fost ales societatea amintită, ca urmare a singurei oferte depuse.

În baza contractului de execuție vor fi executate lucrări aferente obiectivului de investiţie ,,Realizarea drumurilor de legătură şi a utilităţilor aferente, între Str. Popa Şapcă, Calea Aradului şi str. Oituz”, astfel cum sunt acestea impuse în Caietele de sarcini. Lucrările vor cuprinde: amenajare carosabil, amenajare trotuare, lucrari hidroedilitare: alimentare cu apă potabilă și tehnologică, canalizare menajeră și pluvială, respectiv lucrări electrice.

Străzile amintite sunt situate în interiorul careului format din străzile Oituz și Popa Șapca, respectiv Penitenciar și zona de blocuri de pe Calea Aradului. Acolo se află și noua sală de sport a UVT, dar și viitorul Campus Școlar Lenau.

Valoarea de atribuire este de 4,96 milioane.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

O oră ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago