Invatamant

La Universitatea Politehnica Timișoara s-au sărbătorit 50 de ani de Electronică și Telecomunicații la Timișoara/FOTO

În aceste zile, una dintre cele mai importante facultăți din cadrul Universității Politehnica Timișoara, cea de Electronică și Telecomunicații, sărbătorește 50 de ani de activitate. Atunci avea loc prima admitere la secția nou creată de Electronică Aplicată, una de avangardă la acea vreme, precum și 30 de ani de crearea Facultății amintite, una dintre cele mai prestigioase și căutate din Universitatea Politehnica Timișoara.

Actuala conducere a Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale a ținut să marcheze acest moment, așa cum spunea și decanul acesteia,  Dan Lascu, în cuvântul său introductiv, printr-o aniversare în familie, online, la care au participat, în data de 16 decembrie 2020, reprezentanți ai conducerii UPT, cadre didactice, actuale sau pensionate, foști decani, studenți și absolvenți.

Rectorul Politehnicii timișorene, Florin Drăgan, a evocat, în cuvântul său, competiția dintre cele două facultăți-surori, care au foarte multe multe în comun, atât în trecut, cât și în prezent, Automatică și Calculatoare pe de o parte și Electronică și Telecomunicații de cealaltă parte, însă o competiție fair-play, cu rezultate benefice pentru ambele părți, asigurând actuala conducere de întregul său sprijin pentru inițiativele ETcTI.

În cadrul evenimentului au fost acordate diplome de excelență pentru întreaga activitate unor dascăli de excepție ai facultății (Ioan Naforniță, Vasile Gui, Traian Jurcă, Dan Stoiciu, Alexandru Isar), precum și diplome de excelență pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea de cercetare de către cadre didactice actuale (Codruța Ancuți, Cosmin Ancuți, Ioana-Monica Pop-Călimanu, Nicolae Miclău, Radu Mîrșu, Roland Szabo, Marius Oteșteanu).

Cu diplome de excelență pentru întreaga activitate au mai fost recompensate Gabriela Vintilă, secretara-șefă a facultății timp de 40 de ani, precum și Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații, pentru 20 de ani de parteneriat onest, fructuos și eficient.

Nu au fost uitați nici studenții, acestora fiindu-le acordate diplomele „Studentul anului” pentru cele trei niveluri de studii (licență, masterat, doctorat): Anca Delia Boțilă, Anca Ioana Dărăbuț și Corina Nicoleta Covaci.

Nu în ultimul rând, cu ocazia aniversării au fost lansate și două volume: Monografia Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, coordonată de Cătălin Căleanu; „Noi, Alumni”, de Marius Oteșteanu, o colecție impresionantă de amintiri și evocări ale reprezentanților tuturor seriilor de absolvenți.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

8 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

11 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

15 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

15 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

16 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

16 ore ago