Social

Mobilizare exemplară a voluntarilor Acasă în Banat pentru reabilitarea casei unde locuiesc două familii cu șase copii/FOTO

Echipa Acasă în Banat s-a reunit din nou pentru o faptă bună. De data aceasta la Ramna (județul Caraș-Severin), unde a luat în primire casa Nicoletei Ursulescu. Sâmbătă, voluntarii au trecut la acțiune. „Mobilizarea a fost una absolut fenomenală”, transmit reprezentanții asociației Acasă în Banat.

Deși timpul avut la dispoziție pentru pregătiri a fost foarte scurt și este o perioadă extrem de încărcată, o echipă de 30 de voluntari s-a adunat pe șantier, unii venind după o săptămână grea de lucru, alții pregătiți să dea jos salopeta pentru a intra în tura de noapte. Voluntarii au „tras tare” pentru ca Nicoleta, fratele și familiile lor, în total 4 adulți și 6 copii, să doarmă în casă, la finalul zilei.

„Pe o ceață deasă ne-am deplasat spre Ramna și ne-am apucat de treabă când abia se lumina. Provocările au fost foarte mari: acoperișul a trebuit refăcut, tavanele stăteau să cadă, starea pereților din văiugă era una foarte proastă în condițiile în care timpul avut la dispoziție a fost foarte scurt. Mobilizarea a fost una absolut fenomenală. Toți voluntarii, cu sau fără experiență în construcții, s-au pus pe treabă și au ajutat cum au putut. Ne-am concentrat pe structura casei și am tras tare pentru ca în aceeași seară, Nicoleta, fratele și familiile lor, în total 4 adulți și 6 copii, trebuiau să doarmă aici. Pentru că ziua e scurtă, ne-a prins întunericul însă chiar și așa nu ne-am oprit până nu am finalizat acoperișul, terminat de construit holul, montat toate ferestrele, refăcut complet rețeaua electrică, reparat și placat tavanele din cele două camere, construit wc-ul și multe altele. Ne-am propus să lăsăm în urmă o casă funcțională, urmând ca de restul amenajărilor să se ocupe beneficiarii. Și credem că, toți împreună, voluntari, donatori, oameni de bine, am reușit să dăm familiei o nouă șansă. Vă mulțumim tuturor celor care v-ați implicat!”, transmit reprezentanții asociației Acasă în Banat.

Îi puteți susține în continuare cu donații către: Asociația Acasă în Banat

Banca Transilvania:

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

OTP Bank:

Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Revolut: 0748918091

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

O oră ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

7 ore ago