Administratie

Nicolae Robu, atac furios la Dominic Fritz, după ce actualul primar s-a plâns de “greaua moştenire” de la Colterm

Fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu a luat foc după ce urmaşul său în funcţie, Dominic Fritz, s-a plâns, zilele trecute, de “greaua moştenire” pe care a preluat-o la Colterm. Robu afirmă că a lăsat în urmă cea mai bună situaţie financiară din ultimii ani. Mai mult, îl acuză pe Fritz că ar fi incapabil şi lipsit de caracter.

Ca în fiecare an, problema Colterm a izbucnit şi acum, în prag de iarnă. Timişorenii racordaţi al sistemul centralizat sunt din nou în pericol să rămână fără apă caldă şi căldură, rezervele de cărbune şi gaz fiind aproape epuizate. Primarul Dominic Fritz a afirmat că are o “grea moştenire” în acest sector, solicitând un ajutor financiar de la guvern. Printr-o replică foarte nervoasă, fostul primar Nicolae Robu afirmă că i-a lăsat lui Fritz o situaţie excelentă la mai toate capitolele. Mai mult el îl acuză pe actualul primar că este incapabil şi fără character.

“EU AM FĂCUT PREDAREA DE MANDAT CU ELEGANȚĂ, URÂNDU-I NOULUI PRIMAR, PENTRU BINELE ORAȘULUI, SĂ FIE UN PRIMAR MAI BUN CA MINE! DAR… N-AI CU CINE! Ce constat, cu gust amar, la o lună și jumătate după acel moment este că noul Primar și noul Viceprimar, în tot acest răstimp, fac dovadă de o incapacitate crasă de a face față unor funcții atât de grele și încearcă, dând dovadă de vicii mari de caracter, să și-o acopere împroșcând permanent cu noroi în munca mea și a sutelor de angajați ai Primăriei, aruncând în spațiul public minciuni nerușinate: ba cu privire la ce-am făcut noi în privința fondurilor europene, aici profitând de faptul că cetățenii n-au de unde să știe tehnologia, adică: cronologia, etapele, bucătăria internă a procesului de accedere la banii europeni -noi, care am fost cei mai performanți din țară, câștigând finanțare de 570 milioane euro, pt 92 de proiecte!- (vă voi prezenta eu, în curând, din respect pt dv, stimați timișoreni, această tehnologie) ba cu privire la contractele de salubrizare -apropo: Timișoara a ajuns cel puțin la același nivel de necurățenie la care a fost în acea perioadă de acum vreo doi ani, când, expirând contractele vechi și schimbându-se sistemul, nu a venit nimeni la licitație și am rămas aproape un an fără operatorba cu privire la colterm etc!

O SPUN CU TOATĂ RĂSPUNDEREA: SITUAȚIA FINANCIARĂ PE CARE AM LĂSAT-O ESTE CEA MAI BUNĂ DIN ULTIMII MULȚI ANI DIN ACEEAȘI PERIOADĂ A ANULUI! DAR, TREBUIE SĂ ȘTII SĂ FII ORDONATOR DE CREDITE LA ACEST NIVEL DE PRIMĂRIA TIMIȘOARA!”, a scris Robu pe Facebok, majusculele aparţinându-i.

Totuşi, el nu explică situaţia de la Colterm şi în stilu-i caracteristic se laudă cu tot felul de “realizări”, mai mult sau mai puţin detectabile.

Vă voi explica, în curând, cum stau lucrurile și la COLTERM! O fac numai și numai din respect pt dv., stimați timișoreni! Sunt extrem de ocupat cu ceea ce fac acum -și fac cu mare plăcere!-, greu îmi găsesc timp să comunic cu dv, dar, din respect pt dv, repet, dar și să nu las minciuna să ia locul adevărului cu privire la ce-am făcut eu pt oraș timp de 8 ani, cu atâta dăruire, dăruire de viață, până la urmă, găsesc soluții!

În încheiere, acum, ca să puteți face comparație, vă prezint ce-am moștenit și ce-am lăsat eu:

Ce-am moștenit:

La SDM: pe 2012, pierderi de 2.7 milioane lei

La STPT: datorie de 73.8 milioane lei (!!!) către ANAF, plus alte zeci de milioane lei restanță la plata subvenției

Ce-am lăsat în urmă-mi:

La SDM: pe 2019, profit de 3.1 milioane lei, iar pe prima jumătate din 2020, profit de 2.4 milioane lei (plus stație de asfalt și o mulțime de alte noi dotări)

La STPT (RATT): 50 milioane lei (!!!) din cei 73.8 milioane datorie către ANAF plătiți, plus restanțele la subvenții plătite plus achitarea integrală a:

* 30 autobuze

* 50 troleibuze

* 30 tramvaie

* 20 minibuze

* 7 vaporașe

* 440 biciclete

* 100 trotinete

Comparați cu ce auziți acum că au ca “grea moștenire” actualii! Și urmăriți ce vor face ei!

RUȘINE! TRIST! Am crezut că avem de-a face cu alt gen de caractere și cu alt nivel se competență! Vai și-amar!”, şi-a încheiat Robu postarea

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

10 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

11 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

11 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago