În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc, care, folosind diferite metode, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, în 23 decembrie, la aproximativ 20 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.
Cei trei cetățeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac II, pentru cercetări.
Noaptea trecută, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 56 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta dulapuri metalice pe ruta Turcia-Germania.
„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, şi trei adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, solicitanţi de azil în România”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul turc.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…