Administratie

81 de milioane de lei pentru modernizarea stației de tratare a apei Bega din Timișoara. Lucrările vor dura 24 de luni

Societatea Aquatim a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul de licitație pentru modernizarea stației de tratare Bega din Timișoara. Aceasta asigură 70% din consumul de apă din zonă, iar investițiile preconizate a avea loc depășesc 81 de milioane de lei.

Conform anunțului, obiectul contractului îl constituie modernizarea stației de tratare Bega din Timișoara. Lucrările de execuție a stației de tratare au drept scop: furnizarea apei potabile; îmbunătăţirea siguranţei exploatării staţiei de tratare; automatizarea proceselor de tratare.

”Contractul pentru proiectarea și execuția stației de tratare include: activitățile de proiectare pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, elaborarea documentațiilor necesare pentru obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor conform legislației în vigoare, lucrări de demolare acolo unde este cazul, lucrări de construcție, furnizarea și montarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, testare și punere în funcțiune, monitorizarea funcționarii cu remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanție și instruirea personalului Beneficiarului”, se arată în caietul de sarcini.

Durata de execuție care este de 24 de luni, din care șase luni proiectare și 18 luni execuție lucrări, la care se adaugă perioada de garanție care este de minim 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Stația de tratare a apei, sursa de suprafață Bega asigură în prezent peste 70% din necesarul de apă potabila pentru zona de alimentare cu apă Timişoara. În cadrul stației existente se propune realizarea mai multor obiective: – Treapta de amestec, floculare-coagulare-decantare; – Statie de Oxidare cu ozon si statie de pompare; – Statie de filtrare noua.

”Lucrările prevăzute a se implementa în cadrul stației de tratare au caracter de modernizare şi se referă la: Schimbare debitmetre (2 buc.) la intrarea în stația de tratare; Conductă nouă de legătură de la camera de amestec la stația de pompare (SP) treapta I; Modificarea scopului tehnologic pentru SP treapta I – în momentul de față pompează apa decantată către filtre, iar după realizarea investiției va pompa apa brută în noile decantoare lamelare; Montarea în bazinul de aspirație de la SP treapta I a minim patru mixere submersibile, pentru evitare depunerilor; Decantoare lamelare; Stație de Oxidare cu ozon si statie de pompare; Gospodarie de reactivi (polimer); Statie noua de filtrare; Conducte în incintă; Demolări și amenajarea terenului; Sistem de automatizare, Instalaţii de iluminat, electrice şi de automatizare, inclusiv lucrările necesare pentru integrarea sistemului de automatizare în sistemul SCADA existent; Instalații termice, de ventilație și umidificare”, se mai spune în anunț.

În cadrul stației de filtrare nouă s-a propus realizarea unei clădiri noi echipate cu 16 filtre rapide deschise.

Valoarea estimată a contractului este de 81.900.372 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în cea mai mare parte.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: aquatim

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

56 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago