Colterm
Timișorenii care folosesc sistemul centralizat de termoficare al orașului nu vor avea probleme în acest an cu încălzirea, spune primarul Dominic Fritz. Cei de la Colterm l-au informat că stocurile cu cărbune sunt alimentate permanent, iar pentru gazele naturale există un contract semnat pentru furnizare.
Nu vom avea probleme cu încălzirea în această iarnă, spune Fritz, după ce a discutat cu conducerea Colterm, Suntem ”safe” în această iarnă, spune el.
”A fost un mare efort financiar și de negociere, de mers la București, de vorbit. Am reușit să obținem nouă milioane de lei din fondul de rezervă, care ne-au ajutat foarte mult, în așa fel încât Colterm să achiziționeze cărbune. Astăzi am vorbit încă o dată cu conducerea Colterm, care m-a asigurat că pentru iarna asta suntem ”safe”, avem cărbune, care ne vine în mod regulat. Avem acum baza contractuală pentru gaz. A fost un efort, care nu se vede neapărat, dar asta a mâncat mult din timp și nervi”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune.
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…