Administratie

Liceele CD Loga și Carmen Sylva vor beneficia în viitor de importante investiții pentru reabilitare

Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat în următoarea ședință de plen ordinară două importante proiecte de hotărâri, care prevăd alocarea de fonduri consistente pentru două dintre cele mai apreciate licee timișorene. CD Loga și Carmen Sylva urmează să intre în șantier în perioada următoare, primul pentru zona acoperișului corpului cu sala festivă, cel de-al doilea pentru fațadă și tâmplărie.

În prima fază vor fi aprobate documentațiile aferente lucrărilor, urmând ca efectuarea acestora să aibă loc ulterior. ”Expertizare+DALI+PT Reabilitare fatade, acoperis si tamplarie la Liceul Pedagocic Carmen Sylva” și ”Audit Energetic+DALI+PT Reabilitare acoperiș la corp Sala festivă Colegiul CD Loga”, sunt cele două proiecte avute în vedere.

În ceea ce privește primul proiect, se menționează că este necesară intervenția, dar că lucrările vor trebui făcute în anumite condiții, fiind vorba despre o clădire monument.

”Intervențiile asupra clădirii presupun doar lucrări de înlocuire ale elementelor deteriorate și întrucât clădirea este monument, reabilitarea termică se va face la interior, cu un produs special conceput pentru clădirile istorice, ale căror fațade ce nu pot fi modificate. Aceste intervenții pot fi preluate de structura și fundațiile existente”, se arată în documentația aferentă proiectului.

De asemenea, se mai menționează că acestea vor costa 6,7 milioane de lei și vor dura un an.

La Loga, intervențiile sunt necesare la un corp al clădirii, cel unde se află sala de festivități a liceului, se spune în documentație. Aici se va lucra timp de șapte luni și suma alocată este prevăzută a fi de 800.000 de lei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochi pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

31 de minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago