Vom avea şi stadion şi sală polivalentă, dar ce facem cu ele? Sportul de performanţă, “cenuşăreasă” administraţiei Fritz?

Peste trei ani, în 2024, Timişoara va avea, în sfârşit, un nou stadion. Cel puţin aceasta este promisiunea preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Nica, acesta adăugând că noul stadion va fi ceva deosebit, inclusiv din punct de vedere cromatic, culorile alb-violet fiind predominante. Adică vechile culori ale lui Poli, clubul care tot în acest an îşi sărbătoreşte centenarul. (Trec peste discuţiile referitoare la care este adevărata Poli sau dacă mai există continuatoarea clubului înfiinţat la îndemnul lui Traian Lalescu.)

Interesantă coincidenţă, tot în acest an, va fi demolat bătrânul „Dan Păltinişanu” (pentru nostalgici „1 Mai”), arenă care a cunoscut, de-a lungul anilor, nenumărate bucurii, dar şi multe dezamăgiri. Vor fi 58 de ani de la inuguare, perioadă în care, pe această arenă sute de mii de timişoreani au cântat în cor, au plâns şi de bucurie, dar şi de tristeţe, iar pentru mulţi a fost chiar cea de-a doua casă. Fiindcă, da, nu există un domeniu care să coaguleze o comunitate mai mult decât sportul. Şi mă refer la sportul de performanţă, iar în România vorbim în special de fotbal. Evident, nu sunt de neglijat nici alte sporturi, inclusiv individuale. Stadionul şi dragostea pentru o echipă, în cazul nostru Poli, a strâns dintotdeauna laolaltă şi profesori universitari, studenţi, muncitori, funcţionari, taţi şi fii, bunici şi nepoţi etc. În vremurile mai noi au cântat cot la cot PNL-işti şi PSD-işti şi UDMR-işti. În vremurile bune, Poli i-a unit pe toţi.

Pe lângă un nou stadion, vom avea şi o nouă sală polivalentă, care va fi inaugurată poate chiar mai repede decât noua arenă. Timişoara sportivă a avut, pe lângă fotbal, şi handbal de performanţă, cu echipe campioane, atât la masculin, cât şi la feminin. Într-o oarecare măsură am avut chiar şi baschet şi volei. Nu de puţine ori Sala Olimpia a fost neîncăpătoare la astfel de meciuri.

Dincolo însă de bucuria de-a avea un nou stadion şi o nouă sală polivalentă, există şi o mare umbră de trisuteţe. Ce vom face cu acestea, în condiţiile în care nu prea mai avem sport în Timişoara? Ne rezumăm la concerte şi adunări ale Martorilor lui Iehova?

Ştiu, nu e treaba Primăriei să patroneze echipe sportive. Deşi sportul este un domeniu extrem de important pentru o comunitate, inclusiv pentru sănătatea membrilor ei. Investeşti acum în sport, dai bani mai puţini în sănătate mai târziu. Până la alegerea lui Cosmin Tabără viceprimar, în urmă cu câteva zile, nu prea am auzit de vreo vorbă în privinţa sportului din partea actualei administraţii. Iar dacă s-a vorbit, a fost superficial, despre sport juvenil, sport de masă, adică ceva miros de Daciadă. Evident, investiţiile în sportul juvenil sunt extrem de importante, dar nici acelea nu prea se văd. De exemplu, clubul ACS Poli a avut secţii foarte bune la nivel de juniori, darr au dispărut. Investiţiile de acum în sectorul juvenil ar putea însemna roade peste ceva timp şi la nivel de perfomanţă. Dar se fac aceste investiţii şi, mai ales, se fac umând o strategie? Nu ştiu. De fapt, nimeni nu ştie. Nici măcar Cosmin Tabără, care a abordat subiectul fie şi din perspectiva de soţ al unei foste imense campioane.

Dincolo, la Consiliul Judeţean, Alin Nica afirmă că se va implica în această chestiune, mai exact în construcţia unui nou mare club de fotbal. Că va apela la oamenii de afaceri timişoreni, care doresc să investească, dar vor transparenţă. Aici este un adevărat, fiindcă şi în trecut au fost oameni cu potenţă financiară care ar fi vrut să investească, dar aveau reţineri fiindcă banii lor ar fi ajuns în alte locuri. Dar şi cu aceşti potenţiali investitori trebuie discutat, eventual se poate vorbi şi de unele avantaje pe care le-ar putea obţine, într-un cadru legal, evident. Sigur, nu este de dorit să revenim la vremea baronilor care îşi puneau la butonieră o echipă de fotbal. Dar ceva trebuie făcut.

Este inadmisibil ca un oraş ca Timişoara să nu mai exceleze în niciun sport, nici măcar în rugby, disciplină la care am fost campioni în ultimii ani. Şi nu doar să nu exceleze, dar pur şi simplu să băltească în zona periferică a sportului din România.

Nu vă este dor de un meci pe noul stadion cu Manchester City, Ajax sau char Şahtior Doneţk?