Sănătate

60 de mii de angajați din învățământ doresc să se vaccineze în următoarea săptămână/Update. Patru fluxuri speciale pentru cadrele didactice din Timiş

Vaccinarea profesorilor ar putea începe din această saptamană, a anunţat ministrul Educaţiei. Cadrele didactice și personalul din școli vor primi, în funcție de vârstă și de disponibilitatea serurilor, doze Pfizer sau AstraZeneca, anunţă autorităţile.

În plus, vor fi deschise cabinete de imunizare dedicate.

În Bucureşti, toți profesorii se vor vaccina la Romexpo. Până acum, peste 128 de mii de cadre didactice s-au înregistrat pe platformă, iar 42 de mii angajați din sistem au făcut cel puțin o doză dintr-un ser anti-COVID, precizează Ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Există o situație cu 60 de mii de persoane, angajați din învățământ, care doresc să se vaccineze în următoarea săptămână și sunt convins că încă din această săptămână se va putea organiza la nivelul fiecărui județ in centru de vaccinare cu echipe mobile. La nivelul zile de ieri aveam deja 42 de mii de angajați din sistemul de învățământ vaccinați din care exact jumătate vaccinați și cu rapel”, a declarat, luni, ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că din această săptămână școlile vor începe să raporteze și numărul elevilor reveniți la școală după ce au fost confirmați cu Sars Cov 2.

„La nivelul zilei de vineri aveam 809 elevi infectați, din această săptămână vom cere școlilor să raporteze și numărul elevilor reveniți în scoală, deja sunt două săptămâni de la revenirea în școală”, a anunțat ministrul.

Interesul pentru vaccinare în rândul profesorilor se manifestă aproximativ egal in întreaga țară.

„Nu se remarcă vreun județ în care să existe o reticență la vaccinare, nici vreunul cu elan deosebit”, a arătat ministrul Educației.

Sursa: TVR

Update. Pentru imunizarea exclusive a cadrelor didactice din județul Timiș, din data de 24 februarie a.c. vor deveni funcționale patru fluxuri de vaccinare (trei fluxuri – AstraZeneca și un flux Pfizer) în cadrul Casei Tineretului, Str. Arieș, nr. 19. Acest lucru a fost posibil cu implicarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a Primăriei Municipiului Timișoara, a Consiliului Județean Timiș și a mediului universitar din Timiș.

 

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

51 de minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

O oră ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

O oră ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

O oră ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

2 ore ago