Primăria Timişoara

Astupat gropi sau covor nou de asfalt? Problema reparațiilor de pe străzi, doar după apariția noului buget

Surprinzător, reparația gropilor apărute peste iarnă pe șoselele din Timișoara depinde de adoptarea bugetului național. Primarul spune că lucrările vor putea fi finanțate doar după adoptarea bugetului local și în funcție de banii cuprinși în acesta, doar că acest buget local nu se poate adopta decât după aprobarea celui național.

Șoferii din Timișoara ar urma să mai aștepte ceva timp până când gropile din carosabil vor fi astupate, pentru că municipalitatea așteaptă să vadă ce bani va avea în bugetul pentru anul în curs pentru astfel de operațiuni. Atunci se va decide și dacă se astupă doar gropi, acestea apar an de an, ne întrebăm de ce, sau se va pune covor asfaltic integral.
Dominic Fritz spune că este necesară aprobarea noului buget pentru a se lua decizia corectă. Problema este că noua conducere administrativă are de acoperit și datoriile de 30 de milioane rămase în sold către SDM din perioada precedentă. Deocamdată, nu se știe ce va fi: gropi plombate sau covor nou asfaltic.

Nu știu să dau un răspuns, pentru cî trebuie să finalizăm bugetul, aici este și o chestie de bani. Momentan ne frământăm cum să scăpăm și de aceste datorii de 30 de milioane, să și investim în același timp în reparațiile necesare, iar acolo unde putem, să facem investiții în o asfaltare complet nouă. Prioritizarea este tocmai procesul în care ne aflăm. Bugetul de reparații este unul teoretic, pentru că rămânem cu 30 de milioane pentru acest buget neplătite. Tocmai de aia trebuie să facem o prioritizare. Normal, pentru că deja știt că o să apară știrea că Fritz vrea gropi la Timișoara, normal că intenția noastră este ca acolo unde este necesar să reparăm gropile și acolo unde ne permite situația investițiilor să turnăm și un nou strat de asfalt, ori pe reparații, ori pe bugetul de investiții”, spune primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

2 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

4 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

4 ore ago