Anunţuri

Fonduri europene prin intermediul Aquatim în Jimbolia și Gottlob

05.02.2021

Fonduri europene prin intermediul Aquatim în Jimbolia și Gottlob

Aquatim desfășoară „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul acestuia, în data de 4 februarie 2021, a fost semnat contractul de lucrări „Execuție reţele de apă şi canalizare Jimbolia, Gottlob”, în valoare de 26.501.243,82 lei fără TVA, cu Asocierea Manelli Impresa SRL – Faver S.P.A.

Investiția presupune extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare în beneficiul locuitorilor celor două localități. Astfel, în Jimbolia se vor reabilita 25 km de rețele de apă, se vor realiza 4 km de rețele noi de canalizare, 5 stații de pompare ape uzate și o conductă de refulare de 820m, iar în Gottlob 3 km de rețele noi de apă, 13 km rețele de canalizare, 5 stații de pompare ape uzate și o conductă de refulare de 7 km.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, urmate de 60 de luni perioada de garanție.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 20,7 milioane de euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 20,5 milioane de euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.  

 

Dr. ing. Ilie Vlaicu
Director General
Aquatim SA

 

Proiect cofinanțat  din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

30 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago