Prefectura Timiş

Mircea Băcală a fost desemnat candidatul PNL Timiș la funcția de subprefect al județului

PNL Timiș a decis, marți seara, ca Mircea Băcală să fie persoana aleasă să ocupe funcția de subprefect de Timiș, pe care, de fapt, se și află în prezent. În acest fel, Liliana Oneț, actualul prefect, nu va mai rămâne pe una din funcțiile de vârf de la Palatul Administrativ.

”În cadrul ședinței BPJ PNL Timiș interimar de astăzi (n.r. marți), s-a stabilit ca nominalizarea filialei pentru funcția de subprefect să fie Mircea Băcală, actual subprefect. Nominalizarea va fi înaintată către PNL național”, a anunțat filiala județeană a partidului în această seară.

În acest fel, echipa care va conduce Prefectura Timiș începe să se contureze. Astfel, subprefecți ar urma să fie Mircea Băcală – PNL, respectiv Andrei Molnar – UDMR. Postul de prefect a fost atribuit celor de la USR PUS, iar propunerile acestora pentru post sunt Zoltan Nemeth, Dan Reșitnec și Viviana Țecu. Urmează să fie decis numele în urma discuțiilor de la București.

Deocamdată, postul de prefect este ocupat de Liliana Oneț, liberală la origine. Ea se află în concediu medical și se recuperează după ce a avut un accident la schi. Ea va putea fi schimbată după ce își va încheia convalescența, fiind, în acest fel, în situația predecesoarei sale, Eva Andreaș, căreia i-a cerut insistent debarcare, chiar dacă aceasta se afla în concediu de recuperare după o operație dificilă.

Desigur, candidatura lui Băcală trebuie validată la București, rămâne să vedem dacă acolo vor avea loc surprize sau nu, așa cum speră anumite persoane.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago