Primăria Timişoara

Dispută pe convocarea AGA la Piete S. A. USR PLUS a forțat organizarea ședinței chiar miercuri, întâlnirea are loc săptămâna viitoare

Decizia referitoare la organizarea adunării generale a asociaților de la societatea Piete SA, aparținând Primăriei Timișoara, a stârnit dispute în plenul extraordinar al consiliului local, marți, chiar și referitor la momentul în care va avea loc. Mai mulți consilieri liberali nu au fost de acord cu propunerea ca ședința să aibă loc miercuri, iar până la urmă primarul Dominic Fritz a trebuit să se recunoască învins, iar întâlnirea va avea loc marți, peste o săptămână.

Punctul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței, cei de la USR Plus au vrut organizarea AGA chiar miercuri, dar consilierii locali, mai ales cei liberali, dar și cei de la PSD și Pro România au spus că este prea devreme pentru așa ceva. Aceasta mai ales că materialul pregătit pentru acest subiect a ajuns la aleșii locali foarte târziu, la unii chiar în timpul plenului.

Mai mult, se pare că decizia de a se face plen online nu ar fi legală, această ședință trebuie să aibă loc ”live”.

Cum mare parte din consilieri nu au fost de acord cu solicitarea, a fost decisă mutarea ședinței pentru marțea viitoare, iar întâlnirea va avea loc la sala Capitol, ”pe viu”.

Urgența ședinței vine după scandalul apărut sâmbătă, după ce zona de flori din Piața 700 a ars din cauza instalației electrice, iar primarul Dominic Fritz a cerut demisia șefului de la Piețe SA, Ionuț Nasleu. La rândul său, acesta a ”scăpat” pe Facebook, într-o postare care viza un drept la replică, sintagma de ”prostul de Fritz”.

Vă reamintim că Nasleu a fost pus șef la Piețe cu sprijin liberal, el fiind chiar consilier personal al fostului primar, Nicolae Robu. Consiliul de administrație al Piețe SA este unul eminamente liberal, așadar, plecarea lui Nasleu ar fi una dificilă. Soluția este organizarea AGA și ”picarea” Consiliului de administrație, urmată de numirea unuia nou, care să poată decide debarcarea managerului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

2 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

3 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

3 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

6 ore ago